Cultura, în Câmpina, are un reprezentant de seamă: Revista Nouă! Apărută sub conducerea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu la 15 decembrie 1887, şi-a încetat apariţia după 30 de numere, în condiţiile în care savantul nu mai era interesat şi nu mai găsise fonduri pentru continuarea apariţiei.

Apoi, timp de un secol, revista a lipsit pe piaţa literară românească. În 1990, a apărut seria a doua a publicaţiei Revista Nouă, la Ploieşti, fiind editată de un grup de scriitori şi intelectuali ploieşteni. Au apărut numai două numere din această serie. Abia în anul 2000 apare a treia serie a publicaţiei Revista Nouă, ca supliment al ziarului Zarva. Din 2004, ea apare ca revistă de interes naţional, fiind seria a patra, editată de Cercul Literar „Geo Bogza” al Casei Municipală de Cultură din Câmpina. Publicaţia de acum înseamnă, înainte de toate, contactul Câmpinei cu lumea. Punând problema contactului cu lumea culturală din ţară, dar şi din Europa, ea este citită, este de mare interes. „Cuprinsul revistei este cu preponderenţă literar, dar se ocupă şi de evenimentele muzicale care au loc la Câmpina sau la Ploieşti, în judeţul Prahova cu precădere, de evenimentele plastice care au loc în acelaşi areal cultural. Chiar pe coperţile revistei, dar şi în interior, apar reproduceri de  opere de artă ale unor creatori din zona Văii Prahovei sau ale unor oaspeţi care au sosit la noi, au lăsat urme ale lor, tablouri, ceramică, sculptură”, a spus redactorul-şef al publicaţiei „Revista Nouă”, Florin Dochia. Publicaţia are colaboratori din întreaga ţară, dar şi din străinătate. Toţi iubitorii de cultură şi artă pot intra foarte uşor în posesia acesteia. „Revista este implicată în viaţa culturală locală, organizează diverse manifestări, este de găsit la Bibliotecă, la cele două muzee, oricine o poate lua şi de la redacţie, adică de la Casa de Cultură, gratuit”, a mai spus Florin Dochia. Din păcate, în vreme de criză, şi acest domeniu de suflet are de suferit. Banii pentru editarea revistei sunt din ce în ce mai puţini.
„Nu ştiu dacă anul acesta va mai apărea revista în continuare, pentru că fondurile din subvenţia acordată de Primăria Câmpina, de Consiliul local exclusiv pentru tipărire, au fost amputate la ultima şedinţă de consiliu şi, în condiţiile în care nu vom reuşi să găsim nişte sponsori generoşi, revista îşi va înceta apariţia, din nefericire. Este adevărat, la mult mai multe numere decât a reuşit Hasdeu; el a scos 30 de numere, noi am sărbătorit 50 de numere în mai 2009,a cum suntem la nr. 65. Am fi vrut să rămână această revistă, sa reprezinte Câmpina şi Prahova în toată ţara; iată că mesajul nostru va însemna, de acum încolo, tăcere, dar sperăm ca această tăcere să fie elocventă”, a adăugat Florin Dochia.

sursa : zvp.ro

Poetul Nicolae Stanciu aparţine gărzii vechi a literaturii ploieştene, gardă din care cred că mai fac parte, cel puţin ca vârste – apropiate – scriitori care publică curent în revistele de cultură ale ţării şi în volume de autor. În contextul literar prahovean aceştia desenează o respectabilă bibliotecă de Poezie. Cu invitaţi de marcă din lumea literară, dl Nicolae Stanciu şi-a lansat cartea de versuri „Caravana Învinşilor” în ziua de vineri / 14 mai 2010, în rotonda Ateneului „Paul Constantinescu”, reuşind unul din  răsunătoarele evenimente ale vieţii lirice ale anului 2010. De ce n-am face o călătorie cu o asemenea Caravană, dacă traseul ne îmbie la un periplu iniţiatic, de-a lungul căruia spiritul sigur ne regenerează fiinţa !  

• Binecuvântarea

Plecarea la drumul totdeauna necunoscut, existent în Poezie, s-a fost binecuvântată de un mare arhiereu al Cuvântului, pre numele său: Ion Stratan. Prea-mărănimia Sa l-a primit pe Poet, în naosul simţirii şi i-a citit, stropindu-l cu apă din ciutura lui Pegas, din egloga făcătoare de minuni: «Acest poet al tensiunii, al polarizării între apolinic şi dionisiac (în sensul măştilor magice) este o enciclopedie a registrelor versului. Cu Biblia şi Rilke alături, domnul Nicolae Stanciu păşeşte pe „ drumul de umbră amăruie”. Sub aparenţa poeticii clasiciste, cu ritm şi rimă, se zăreşte astrul melancoliei. „Zorind s-aprindă steaua iubirii-n altă parte”, un amor spiritual străbate rândurile unde „Dumnezeu umblă prin cuvinte”. Lumina transcendentă acoperă trupul poetului „până la gât”, polul, nadirul gândirii rămânând, după o estetică personală, mereu în tenebre, în necunoscut. (…) Acum drumul de lumină metafizică al poetului cunoaşte noi dimensiuni”».

• Senatorii

Ateneului Paul Constantinescu au fost (şi-or fi, să ni-i ţină Dumnezeu sănătoşi!) directorul AXIOMEI, poetul Marian Ruscu, redactorul ei şef,   prof. Ieronim Tătaru, directorul Bibliotecii Nicolae Iorga, prof. Nicolae Boaru. Din sală, confraţii domniilor lor: scriitorii Victor Sterom, Ana Hâncu, Gherasim Rusu Togan, Constanţa Mezdrea, Mihai Brescan, Ioan Groşescu, Ştefan Alexandru Saşa, Martin Culcea, Nina Stoenescu, Emanoil Toma, Tudor Mihalache ş.a. Senatori ale căror scrieri i-au  impus în planul valorii estetice, drept personalităţi recunoscute în viaţa publică.

•  Pledoaria

Despre versurile stanciuniene, a răsunat discursul la superlativ al  eminentului om de litere Ieronim Tătaru. Dezavuând mimetismele şi non-poezia, distinsul vorbitor ne-a cucerit cu propriul entuziasm care i l-a cauzat poeticitatea autentică a „Caravanei” pusă „în mişcare” de Nicolae Stanciu, într-un moment când literatura lirică, invadată de ironii duse la cinism, se prostituează agresiv. „Poezia lui Nicolae Stanciu este aceea a marilor probleme / întrebări ale existenţialismului. Ca un tablou de Gaughin, a cărei temă ne sileşte să ne-ntrebăm: cine suntem, de unde venim şi încotro mergem ! Existenţialism de tip Albert Camus – ce urmărim şi ce finalitate avem. Condiţia noastră tragică, a voinţei neţărmurite către depăşirea sinelui ! Nicolae Stanciu este o natură expresionistă unică, prin versurile acestei cărţi !”

•  Învinşii

 Sortiţii să trăiască viaţa de caravană, aceştia ştiu bine – simt prin ei înşişi – cât de neputincioşi sunt şi cât de radicală este moartea cu ei. „Caravana” – imensa mişcare umană, de la naştere la deces, condusă de pana poetului Nicolae Stanciu, este infailibilă, implacabilă şi insurmontabilă: „Trec caravane cu învinşi, / Noi – în abur sângeriu / Ne rugăm amândoi / Să nu piară lumina din lucruri, / Să nu moară cuvântul din noi”. „Caută să te ascunzi bine – / Ard pe cer aripi de zeu, / Rătăcind o să-ţi rănească / Umerii un curcubeu” (Scrisoare). „E toamna vreme grea de armonie / cu praguri de miresme către cer , / lăsând în noi o vagă bucurie / de-a naviga spre un pământ stingher” (Anotimp). Numeroase versuri, luate separat, rezonează ca teribile panseuri filozofice: „O, sufletele noastre sunt cearcăne de mame; / şi eu le sunt copilul de sunete pătat” (Zare de îngeri); „moare starea de mire” (Semn invers); „Dragostea trece tot mai rar pe aici” (Peisaj); „iubito, doar din umbră să ne clădim zăvoi” (Strigăt); „Un cerşetor e chipul iubitei către seară” (Cu vorbele de ceară).

• Cronicarul

 Osândit să scrijelească pe răbojul său sufletesc, anonim şi pândit de lespezile uitării, acesta – de faţă la ceremonia  sosirii „Caravanei Învinşilor” – mi-a lăsat, la despărţirea de Poet şi cartea lui, câteva rânduri de gust (estetic). Apoi s-a întors în grosul Caravanei, cu clepsidra la subsuoară şi privirile în Ursa Mare. Veniseră zorii şi el aburea zarea, sărutând-o cu gura uscată de arşiţă. În mantia de furtuni şi lumină, de pe vârful stâncii singurătăţii, el – Victor Sterom – era  auzit şi în ceruri: «Din multitudinea de sensuri, poetul Nicolae Stanciu se pare că a găsit Sensul Unic spre care cu toţii ne îndreptăm, mai devreme sau mai târziu, cu sentimentele decantate, purificate, trecute prin rugul deceniilor trăite, mai mult sau mai puţin, cu folos, din care rămâne, spre mărturie, doar cenuşa tăcerii – spulberată în patru vânturi de o mână implacabilă, necunoscută. (…) Caravana Învinşilor este un poem alcătuit din infinite poeme (…), fiecare literă devine poezie şi, cum spunea Nichita Stănescu, „Orice respiraţie devine poezise”»

sursa : informatiaprahovei.ro

Mania de a colecţiona felurite lucruri care simt eu că îmi pot ţine timpul în loc, atunci când, privindu-le, îmi colorează plăcut aducerile-aminte, iar emoţiile îmi refac spiritul, mi-a aglomerat, spre disperarea a lor mei, încăperile casei. Printre sutele de „fetişuri” – majoritatea cu valoare artistică şi istorică – păstrez un exemplar al ediţiei numărul 1 al REVISTEI NOI, apărut în momentele de efuziune  ale anului 1990. Povestea reluării publicaţiei întemeiate de Bogdan Petriceicu Hasdeu, la 15 decembrie 1887, într-un moment de ireprimabilă efuziune spirituală, precum acel tsunami ivit brusc după 22 decembrie 1989, o ştie pe de rost asul în materie de revuistică, scriitorul şi jurnalistul Florin Dochia – unul din grupul iniţiator şi redacţional. Din 15 februarie 2004 domnia sa este redactorul şef al Revistei Noi – seriile a III-a şi a IV-a; a II-a a fost realizată tot de dânsul, ca supliment al hebdomadarului câmpinean ZARVA, pe când îi era redactor şef. Probabil cu ocazia potrivită a unui dialog, distinsul om de cultură şi de litere ne va dezvălui această trepidantă poveste… Până atunci, să ne bazăm pe argumentele conţinute de acest incunabul publicistic…  

• Grupul celor 6

Instinctiv, la apariţia unei reviste, mă reped la caseta tehnică – un chenar gros dreptunghiular, să văd cine o scoate. În cazul de faţă,  găsesc explicaţia  pe coperta a 4-a: „Această publicaţie de cultură apare sub îngrijirea unui colectiv format din Ioan Dan Nicolescu, Ion Stratan, Constantin Hârlav, Florin Toma, Florin Şuţu. Prezentarea grafică: Mihai Vasile”. Primul număr al noii Reviste Noi – vedeţi coperta I-a – aduce, prin editorialul cu bolduite cules, mesajul – categoric – al  redacţiei, din care spicuim: „Revista Nouă încearcă să fie o adevărată revistă literară şi artistică, întemeiată pe valorile numite adevăr, frumos, bine. Prin urmare, ea îşi oferă paginile în primul rând, scriitorilor: scriitorilor adevăraţi, adeveriţi de scrisul lor, iar nu de vreo conjunctură”.

• Icoana lui Eminescu

Lângă editorial, într-un chenar cu ogivă deasupra, chipul lui Mihai Eminescu veghează frontispiciul Revistei Noi, însoţit de grafia savantă a semnăturii Poetului. Ultimul dintre panseurile extrase de redactori, din cosmica gândire a Lui, zguduie o conştiinţă cât de cât responsabilă: „Nu ne-am trezit noi – s-au trezit secolii din urma noastră şi ne-au scuturat din somn”. Iată poate premiza ce a înflăcărat imaginaţia lui Andrei Mureşianu, când, pe muzica lui Anton Pann – cantorul de la Biserica Enei, ardeleanul a scris marea poezie „Deşteaptă-te, române” !, textul imnului de stat al României, după Decembrie 1989. Spre uimirea Europei, o chemare irezistibilă şi perfect demnă, dar spre nenorocirea noastră, un strigăt în pustiul care este România astăzi !

• Sumarul

Este, din capul locului, proba unui profesionalism performant, care a ridicat publicaţia la rangul uneia din primele reviste de Cultură din România acestor două decenii. Redactorii ei de atunci (toţi îi erau şefi şi toţi pălmaşi, animaţi de fervoarea tipăririi a tot ceea ce nu fusese posibil în anii Ceauşescu), i-au adus în prim-plan pe câţiva dintre „scriitorii adevăraţi”, publicându-i cu o pasiune adesea delirantă. Pe Andrei Pleşu, cu eseul Aerul dintre coarnele cerbului; pe Ion Stratan cu grupajul poetic Locul de trecere; pe Vlad Muşatescu – maestrul humorului robust, cu proza Dincolo de gârlă, la neamuri; pe Rodion Galeriu, cu Start îngrijorat; pe Titu Maiorescu, inedit; pe E. M. Cioran, cu Condiţie asupra morţii: Supremaţia adjectivului. Alte nume rezonante în epocă: Niculae Alexandru Vest şi Romea Cantemir.

• Remember

Nicolae Iorga ne-a lăsat, cu statut de morală, un munte de înţelepciune, prin celebrele sale sintagme. Una: Cine uită, nu merită ! Astfel că, entuziaştii redactori ai noii Reviste Noi au şters colbul de pe paginile ilustrului nostru istoric şi au dat linotipistului (aşa era în tipografia Ploieşti, pe atunci, undeva, pe Transilvaniei, unde aveam să tipăresc eu, în 1991, primul săptămânal în zona Băicoi-Floreşti-Câmpina, PUBLIC), să culeagă câteva rânduri, în coperta a II-a drept PANTHEON, despre marele său predecesor, B. P. Hasdeu (1836-1907) – fondatorul Revistei Noi: „A dat culegerilor noastre de izvoare Arhiva istorică, cea dintâi carte de slavistică la români; a strâns în Cuvente den bătrâni probe într-ales din vechea limbă, lucru ce nu se mai făcea de alţii; a grăbit dezvoltarea studiilor istorice (…) prin Istoria critică (…); a cutezat să viseze o mare enciclopedie naţională prin Magnum Etymologicum (…)”Noua Revistă Nouă şi-a respectat Cuvântul şi, prin El, Cititorii. Exact ceea ce face de 20 de ani încoace. Şi-n următorii !!!

sursa : informatiaprahovei.ro

Fundaţia Prietenii muzicii–Serafim Antropov şi Primăria oraşului Sinaia organizează în perioada 7 – 19 august a.c. la Sinaia, Centrul Internaţional de Conferinţe Casino Sinaia, în Buşteni, Predeal, Câmpina şi Bucureşti cea de-a Xl -a ediţie a Festivalului Internaţional “Enescu şi muzica lumii“.Principalele intenţii ale organizatorilor sunt susţinerea şi promovarea tinerilor muzicieni români şi străini. Prin acest festival se aduce un omagiu  personalităţii şi creaţiei lui George Enescu, iar concertul de închidere marchează la fiecare ediţie, ziua de 19 august, data naşterii marelui muzician român.Surprizele acestei ediţii o constituie prezenţa celor două orchestre naţionale de tineret înfiinţate de violoncelistul Marin Cazacu: Orchestra Română de Tineret, dirijată de maestrul Cristian Mandeal şi Sinfonietta junior, dirijată de maestrul Horia Andreescu. Cei peste 120 de tineri din cele două orchestre selectaţi dintre cei mai buni la nivel naţional, cu vârste cuprinse între 14 şi 26 de ani se vor pregăti după modelul european şi vor susţine 5 concerte extraordinare la Câmpina (13 august), Sinaia (14 august),  Buşteni (17 august), Bucureşti (18 august) şi Sinaia (19 august).Programul festivalului include şi recitaluri extraordinare susţinute, printre alţii, de  pianistul Valentin Gheorghiu, violonistul Bogdan Zvoristeanu (Elveţia), pianistele Maruxa Llorente (Spania) şi Steluţa Radu, violiştii Marius Nichiteanu (Germania) şi Cristian Ifrim (Spania), violoncelistul Marin Cazacu, contrabasistul Sandel Smărăndescu, Cvartetul Renaissance, soprana Bianca Manoleanu, pianistul Remus Manoleanu, Camerata Barocco, pianistul Andrei Licaret, clarinetista Elisabeth Ganter (Elveţia) şi Romanian Piano Trio. Această ediţie a Festivalului Internaţional “Enescu şi muzica lumii”, cu 17 concerte şi recitaluri extraordinare, poate fi socotită şi cea a capodoperelor muzicale – prin includerea în programele de concert a unor lucrări de referinţă din repertoriul românesc şi universal.                                                 Cu ocazia acestui festival, Vlad Oprea, edilul oraşului Sinaia a declarat: “Aşa cum pentru George Enescu, Sinaia a reprezentat acasă, îmi doresc ca toţi muzicienii români şi străini care participă la Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” să revină cu drag la Sinaia. Anul acesta se împlinesc 11 ani de când Sinaia a găzduit prima ediţie a festivalului şi cu siguranţă vom continua această frumoasă tradiţie. În fiecare vară, cu fiecare nouă ediţie, îl omagiem pe marele nostru muzician şi compozitor şi totodată îi susţinem şi promovăm pe tinerii muzicieni. Suntem mândrii că George Enescu a ales oraşul nostru şi ne bucurăm că sunt foarte mulţi oameni care ştiu să-i preţuiască munca şi aşteaptă cu nerăbdare să asculte muzica maestrului” – a încheiat Oprea

sursa : informatiaprahovei.ro

Stagiunea solistică 2010 a pianistei Ioana Maria Lupaşcu, reverberează şi acum tumultuos, în tempo-uri de cascadă ceaikovskiene, beethoveniene şi schummaniene. Peste claviatura de sidef alb şi negru,  magic atinsă de vârfurile degetelor senzualei artiste, perdele de aer fastuoase se leagănă melancolic, iar chipurile titanilor muzicii pentru pian văluresc  argintii, din depărtările veşniciei… Undeva, sub arcadele palatului Mogoşoaia sau în aristocrata atmosferă a muzeului George Enescu (de la Cumpătu, de la Tescani sau de pe Calea Victoriei), în rochia de gală cu paiete, Ioana Maria Lupaşcu cântă la un impozant pian de concert… Privirile invitaţilor se scaldă în lacrimi sclipitoare, ce nu pot fi explicate. Nu fantazez. Ioana există. Transparentă precum e Muzica pe care cântă… O scurtă relaxare – şi mă bag în mirificul domniei sale suflet… Este seara zilei de miercuri, 14 Julie 2010. O seară insignifiantă, pentru noi – muritorii de rând…

•  Am auzit la Radio România Actualităţi şi Radio România Muzical, de câteva ori repetată invitaţia adresată melomanilor, la palatul Mogoşoaia, unde aţi fost cap de afiş. Să cânţi în sala unde a dansat Martha Bibescu, unde fiinţa ei suavă a înfiorat inimile şi privirile unor mari bărbaţi români şi străini, trebuie să fi foarte aproape de o Clara Haskyl …!

                ●Ooo ! Până la a o egala pe magnifica Clara Haskyl, mai am… Mă flataţi. Seria de recitaluri în sala într-adevăr de vis, a palatului Mogoşoaia, m-a onorat nespus. Reprezentam nu numai pianistica mea, dar şi prestigioasa Filarmonică Paul Constantinescu din Ploieşti, a cărei solistă permanentă sunt. Iar publicul prezent în jurul meu a reuşit în bună parte să trăiască într-un saloan din Viena sau Parisul sfârşitului de secol XIX…

• Sub imperiul unor înalte spirite născute din Eutehrpe…

                ●… Negreşit. Am simţit respiraţia vivantă a lui Mozart, frământările de mare învolburată ale sufletului lui Beethoven, melancoliile lui Chopin, tumultul tristeţilor lui Enescu, adeseori cu tuşeuri bacoviene.

• Trăiţi, scumpă Ioana Maria, fiecare atingere a clapelor ?

                ●Nu ştiu cu precizie. Dar trec de la prima notă, în transa care îmi dă puterea să adaug, prin puterea acestei magii, suflul trăirii mele, acea energie care, când simt că m-a trecut dincolo de terestru, ştiu că sunt  urmată de toate fiinţele ce mă asistă din sală.

• Din Chopin – anul acesta, aniversat la 200 de ani de la naştere, ce aţi interpretat la Mogoşoaia ?

                 ●Celebrele Marea poloneză brillantă şi  Poloneza opus 27 numărul 2 – lucrări de o profunzime cosmică, ireală…

• Din Schumman ?

                ●Carnavalul vienez. Colosală simţire a nefericitului muzician german, inspirată probabil de vreo plimbare împreună cu frumoasa lui soţie, Clara Schumman, şi ea pianistă, fiica profesorului viitorului său soţ. faimosul şi asprul herr Ferdinand Wieck, în vreo zi de frenezie a vienezilor, prin grădinile şi pe aleile Praterului.

• Pe unde vă va întâmpina toamna care, discret, se apropie de noi ?

                ●În septembrie, concertez la Milano, iar în octombrie, pe scena Filarmonicii ploieştene. Paralel pregătesc recitaluri din Frantz Liszt, 2011 fiind  Anul Muzical Liszt.

• Năzuiţi ca domnişoara Maria, fiica dumneavoastră, să vă urmeze în profesie, Ioana Maria Lupaşcu ?

                ●La doar 7 luni şi jumătate de viaţă, vă daţi seama că îi este greu să îmi spună de vrea sau nu, să mă continue în arta pianului ! Eu însă vă pot asigura că nu am să o conving să cânte la pian decât, cel mult, pentru plăcerea ei intimă. Rămâne de văzut. Viitorul, ştiţi, rămâne mereu imprevizibil, oricât l-am pregăti noi – adesea neputincioşi în faţa lui !Serghie Bucur

sursa : informatiaprahovei.ro

Honore de Balzac s-a născut la Tours în 20 mai 1799. Din 1776, tatăl său, Bernard Francois Balssa îşi schimbă numele în Balzac. Viitorul scriitor studiază la colegiul oratorienilor din Vendâme apoi, după instalarea familiei la Paris, în 1814, urmează studii de drept, făcând în paralel practică în biroul unui notar. Cu acordul familiei, renunţă la cariera juridică pentru a se consacra literaturii şi publică, fără succes, romane „negre” şi romane „vesele” pe gustul epocii, pe care le semnează cu pseudonime.În 1822, o întâlneşte pe Laure de Berny, care va fi, până la sfârşitul vieţii ei, survenit în 1836, iubită, prietenă şi sfătuitoare.Cumpărarea unei imprimerii, a unei topitorii de litere etc., se soldează cu datorii imense de care nu va scăpa până la moarte. În 1829, publică romanele „Ultmul Şuan” şi „Fiziologia căsătoriei”, care îi vor asigura un succes imediat.Timp de 20 de ani, viaţa lui Balzac se va confunda cu crearea grandiosului edificiu romanesc, care are ca generic „Comedia umană”, operă unică prin vastitatea proporţiilor, diversitatea personajelor şi profunzimea viziunii asupra lumii. În martie 1850, Balzac se căsătoreşte cu contesa poloneză Eveline Hanska. După numai cinci luni, Balzac se stinge din viaţă şi este înmormântat în 18 august 1850, la Paris. Romanele existente în „Comedia umană” sunt numite de Balzac studii şi au fost împărţite în trei categorii: Studii de moravuri, Studii filozofice şi Studii analitice. Partea cea mai bogată şi cea mai importantă este prima categorie. În „Studii de moravuri” Balzac înfăţişează aproape toate „speciile sociale”, pe care le structurează amănunţit. Astfel, este descrisă viaţa negustorilor („Cesar Birotteau”), a funcţionarilor („Amploiaţii”), a artiştilor („Capodopera necunoscută”), a militarilor („Colonelul Chabert”), a preoţilor („Preotul din Tours”), a bancherilor („Casa Nucingen”), a cămătarilor („Gobseck”), a politicienilor („Deputatul de Arcis”), a proprietarilor de la ţară („Eugenie Grandet”), a sătenilor („Ţăranii”), a delicvenţilor („Ultima încercare a lui Vautrin”) şi multe altele. În toate domeniile Balzac devine un mare specialist, deoarece, pentru a reliefa trăsăturile esenţiale ale fiecărei „specii sociale”, el pătrunde adânc în cunoştinţele profesionale. În numele personajelor sale, el ţine cele mai variate şi competente dizertaţii, de la invenţia unor noi produse de drogherie şi parfumerie, până la cele mai detaliate operaţiuni comerciale şi bancare.Rigurozitatea sa ajunge atât de departe încât cuprinde şi cele mai mici porţiuni din unele orăşele de provincie, cu locul şi numele străzilor, cu aspectul şi vechimea locuinţelor. Prin această imensă documentare, Balzac a urmărit să facă cât mai veridice romanele sale. Această exactitate devine cu atât mai uimitoare cu cât el o aplică adesea la un vast mediu populant. Balzac este primul evocator al oraşului mare, al metropolei moderne străbătute de un dens păienjeniş de realţii umane. De asemenea, deşi multe din personajele sale dispar şi reapar în alte romane şi în alte împrejurări, ele îşi păstrează unitatea de caracter. Unele sunt personaje cu cheie, care reprezintă, sub al nume, figuri reale din viaţa politică sau economică a Franţei.„Comedia umană” cuprinde peste 2000 de personaje, dar la nici unul din ele nu apare vreo contradicţie, vreo scăpare din vedere sau vreo lipsă de motivare.În continuare vom menţiona câteva observaţii referitoare la arta scriitorului.Balzac stabileşte o legătură foarte strânsă între portretul fizic al personajelor şi caracterul lor. Chiar locuinţa şi obiectele trădează natura acestora. De la detaliile de interior, el trece la descrierea vestimentară, la particularităţile fizice şi la modul lor de exprimare, strângând în cercuri tot mai mici toate indiciile vizibile despre natura, înclinaţiile, pasiunile şi viciile lor. Aşa a reuşit Balzac să creeze individualităţi tipizate. Peronaje ca Raphael de Valentin, Eugene de Rastignac, Felix de Vendenesse, Lucien de Rubempre şi atâţia alţi tineri, care debutează în viaţa pariziană plini de iluzii şi candoare, descoperă dramatismul existenţei şi dorinţa de parvenire a tuturor. În acest sens, una dintre marile inovaţii ale lui Balzac este considerată introducerea perspectivei istoriste şi a dimensiunii sociologice în roman.Opera lui Balzac, cuprinzând aproape 100 de romane şi nuvele, la care se adaugă piesele de teatru şi „Povestiri deşucheate”, reflectă societatea franceză din prima jumătate a secolului al XIX-lea.Balzac este cel mai mare scriitor realist francez şi unul din cei mai de seamă prozatori ai lumii.

sursa : informatiaprahovei.ro

Vasile Alecsandri s-a născut în 14 iunie 1818 la Bacău, ca fiu al vornicului Vasile Alecsandri şi al Elenei n. Cozoni. Întâiul dascăl i-a fost călugărul maramureşan Gherman Vida, care locuia în casa lui Alecsandri, unde venea să ia lecţii şi Mihail Kogălniceanu. În 1828 tinerii trec la pensionul francezului Cuenim, de la Iaşi. În 1834, Vasile Alecsandri pleacă la Paris într-un grup de tineri din care făceau parte, printre alţii, Alexandru Ioan Cuza, viitorul domn, şi pictorul Ion Negulici. Aici se împrieteneşte cu Ion Ghica şi ceilalţi tineri munteni veniţi la studii în capitala Franţei. Alecsandri studiază, pe rând, medicina şi dreptul, care nu-l atrag. Frecventează, în schimb, teatrele şi începe, încă de atunci, să scrie în limba franceză.În 1839 se întoarce în ţară prin Italia, trecând prin Veneţia, Florenţa, Bologna. Poetul notează: “La vederea ţării inima îmi bate”.Sosit la laşi intră în viata publică. Dar nemulţumit de starea de lucruri din Moldova se angajează în lupta împotriva instituţiilor feudale. În vara anului 1842, Vasile Alecsandri călătoreşte prin munţii Moldovei. Cu acest prilej descoperă frumuseţile poeziei populare.Primind direcţia teatrului din Iaşi, împreună cu M. Kogălniceanu şi C. Negruzzi, scriitorul îşi dă seama de necesitatea întocmirii unui repertoriu naţional.Vasile Alecsandri a avut un rol important în timpul revoluţiei din martie 1848 de la Iaşi. El a participat direct la evenimente şi a compus poezia “Deşteptarea României”. După înfrângerea revoluţiei se refugiază în Franţa.Reîntors în ţară, poetul îşi consacră activitatea marilor evenimente politice.În 1855, apare revista “România literară”, continuatoarea tradiţiilor “Daci-ei literare”. Cea mai importantă preocupare a revistei a fost propagarea ideii Unirii. În paginile ei au publicat: Alecsandri, Bolintineanu, C. Negri, C. Negruzzi, Grigore Alexandrescu, Al. Odobescu şi alţii.Antiunionişti sunt înfieraţi în poezia “Moldova în 1857″, iar evenimentul Unirii fusese cântat cu anticipaţie încă din 1856 în “Hora Unirei”.După Unirea Principatelor, poetul devine ministru de externe sub A.I. Cuza şi agent diplomatic în Occident. Eroismul soldaţilor si ofiţerilor români în Războiul pentru Independenţă din 1877, este elogiat în culegerea de poezii “Ostaşii noştri”. Astfel, Alecsandri poate fi socotit rapsodul tuturor marilor evenimente din timpul vieţii sale.Restul vieţii Alecsandri şi-a petrecut-o între călătoriile frecvente în capitala Franţei şi izolarea voluntară la Mirceşti.În ultimii ani ai vieţii, poetul s-a bucurat de un mare prestigiu, aşa cum îl caracterizează Eminescu în “Epigonii”.“Ş-acel rege al poeziei, vecinic tânăr şi ferice”…Vasile Alecsandri a murit la Mirceşti în 22 august 1890.* * *Opera sa este variată şi bogată cuprinzând toate genurile literare.În 1852, publică culegerea intitulată: “Poezii poporale, balade (cântice bătrâneşti) adunate şi îndreptate de Vasile Alecsandri. Colecţia începe cu “Mioriţa”, capodopera poeziei noastre populare, descoperită de Alecu Russo la Soveja.După modelul creaţiilor populare, V. Alecsandri scrie între 1842-1852 poezii inspirate de folclor. Aceste poezii, intitulate “Doine”, sunt publicate la Paris, în 1853, în acelaşi volum cu ciclul erotic “Lăcrămioare” închinate Elenei Negri.Pastelurile constituie o etapă importantă în ansamblul creaţiei lui V. Alecsandri şi poate partea cea mai rezistentă, estetic vorbind, a operei sale.“Pastelurile” lui V. Alecsandri au fost publicate, majoritatea, în “Convorbiri literare” şi prezintă peisaje hibernale, muncile câmpului precum şi atmosfera de creaţie de la Mirceşti.Prima lucrare în proză a lui V. Alecsandri a fost nuvela romantică “Buchetiera de la Florenţa” publicată în “Dacia literară” în 1840. Nuvela este un ecou al călătoriei prin Italia a scriitorului în compania prietenului C. Negri.“Istoria unui galbân” este o frescă a moravurilor societăţii contemporane lui Alecsandri.“Dridri”, început de roman, prezintă evenimente din timpul expatrierii lui Alecsandri, după înfrângerea mişcării revoluţionare din 1848.În scrierile în proză a căror temă principală o constituie descrierile de călătorie, Alecsandri nu este numai descriptiv. Acesta este şi cazul lucrării “O plimbare la munţi”, în care sunt introduse diferite povestiri.Vasile Alecsandri şi-a propus să contribuie la îmbogăţirea repertoriului dramatic în limba română.“Iorgu de la Sadagura”, prima comedie originală, aduce pe scenă conflictul dintre generaţii prin opoziţia dintre boierii de modă veche şi bonjurişti, tineri cu studii în străinătate şi cu un limbaj franţuzit.“Sandu Napoilă ultra-retrogradul” este un precursor al lui Farfuridi, iar Clevetici ultra-demagogul, frate mai mare al lui Caţavencu.O figură populară în teatrul lui V. Alecsandri este cea a Chiriţei, eroina mai multor piese, dintre care mai importante sunt “Chiriţa în Iaşi” şi “Chiriţa în provincie”.În ultima parte a activităţii sale, Vasile Alecsandri a compus drame.În drama “Despot-Vodă”, V. Alecsandri tratează o pagină din cronica lui Grigore Ureche cu mijloacele dramei romantice franceze. Fără a fi profundă, piesa lui V. Alecsandri este bine construită, scrisă în versuri curgătoare.În piesele “Fântâna Blanduziei” şi “Ovidiu”, V. Alecsandri a tratat problema omului de geniu.Prin opera sa, Vasile Alecsandri a fost un deschizător de drumuri în multe direcţii literare.

sursa : informatiaprahovei.ro

Poetul Ştefan Alexandru Saşa este, de vreo trei decenii printre noi, un jemanfâşist, un autentic trubadur, un Esop incurabil,  tonifiantul risipitor de un rafinat bun gust şi nativ simţ literar. Un scriitor  şlefuit de lecturi din marii scriitori ai lumii, talent cultivat cu uimitoare discreţie şi voluptoasă consecvenţă. Ne asigură de vocaţia lui literară, cu inserţii asemenea rădăcinilor stejarului adânc şi solid înfipte în pământ, criticii literari Christian Crăciun şi Constantin Trandafir, în comentariile domniilor lor apărute în interiorul volumului PARODII, scos la editura Libertas în 2009. Christian Crăciun: «Parodistul îşi alege modelele ca o provocare, cu cât mai complicate, cu cât mai greu de surprins în construcţia lor lingvistică şi în atmosfera lor inimitabilă, cu atât mai demne de imitat se vădesc. Autorul are atât ochiul exersat pentru a surprinde miezul, cât şi îndemânarea prozodică de a turna în forma „originală” picătura de venin a satirei.

Efectul de surpriză este de fiecare dată garantat, ecartul dintre punctul de plecare şi cel de sosire, prefacerea alchimică a cutărei sintagme din textul model în „ocară torcând uşure”, sau aluzie etilic-erotică, toate creează aerul vesel, bonom şi un optimism faţă de resursele nebănuite ale limbajului». Constantin Trandafir: „Că Saşa e un poet al timpului său se observă numaidecât în ciuda sau chiar datorită unor accente voit vetuste sau a unor ecouri care amintesc ba de A. Mirea, Topârceanu şi Minulescu, ba de Arghezi şi de Cutare avangardist, el aparţine, totuşi, generaţiei sale, optzecist-nouăzeciste, tocmai prin alăturarea insolită de tonuri vechi şi de acorduri de ultimă oră, prin amestecul programatic de genuin şi umor”.

                 Structurat pe trei părţi – construcţie impusă de autorii  abordaţi, respectiv pe clasici, contemporani şi pe autorul însuşi, cartea aceasta, de Parodii – a 6-a, în creaţia sa – închide între coperte un şirag de nestemate lirico-aluziv-expresioniste, croşetate pe lucrări din operele lui Arghezi, Bacovia, Doinaş, Nichita, Sorescu, Stratan, Cărtărescu, Iaru, Dochia, Bârgău, Vicol, Soviany, Es. Pop, apoi, sub genericul „În dulcele stil douămiist”, din Miruna Vlada, Domnica Drumeş sau Adina Ungur.                Savoarea este nota dominantă a acestei stenice cărţi (copertele – opera lui Flowerin), maxima tensiune a optimismului, iradiantă, iar tonusul ritmurilor însufleţeşte ingenios muzicalitatea ironiei adesea compătimitoare. Să vedem până unde şi cum, spicuind paginile giuvaerului SAS: „Având mintea mai şireată / Unul modelă odată / Dintr-un singur lemn, o roată. / Şi-i chemă pe toţi s-o vadă. / Cu uimire necurmată / A fost iute judecată, / Pe poteci dată de-a dura, / Măsurată fin curbura / Şi-apoi, pusă o-ntrebare: / Unde foloseşte, oare ?” (Tudor Arghezi, Roata) „Cârciumarul ştrengarule / pişicher artist / îţi dau cana să o umpli / îţi ofer ţoiul să mi-l aşezi / scurtule negrule / când îl botezi ?” (Ion Stratan, Cârciumarule ştrengarule); „Lăsaţi-mă, că poate aveţi treabă / Cu ştoarfa care se dezbracă-n grabă, / Dar fiţi atent la ea, că le mangleşte, / Are un gând specializat în cleşte. / Aprindeţi lumânări de spermanţet / Pe zaţul ce-a rămas din zaiafet / ’Nainte de-a pleca, lichidu-i orb / Şi-ar fi păcat cu nasul să îl sorb”. (Leonid Dimov, Veghe).                Într-una din cele mai pitoreşti şi sonore auto-parodii – incluse în volumul de faţă, al cărei debut poetic l-am consemnat într-una din reuniunile fostei Cafenele literare & artistice „Vlad Muşatescu”, ţinută 4 ani  în Sala cu Două Piane a Casei de Cultură „Geo Bogza” – Câmpina, între 28 mai 1999 şi 13 februarie 2004, Ştefan Alexandru Saşa etalează calităţile de scriitor profesionist, calităţi care i-au fost recunoscute cu premii maxime, la mari concursuri de parodii, rondeluri şi epigrame din România de după 2000. Ea se numeşte „La barul cu picioare lungi” şi vi-l prezint în întregime: „La barul cu picioare lungi / Pahare se ciocnesc de seară, / Şi-n fumul drogului ajungi / Îmblânzitor la cai de ceară. // Prostituate relevante / Înmormântează bani în sex, / Tronând ca vechile bacante / Peste accentul circumflex. // Comenzi împuşcă etichete / Cu argintiul ireal, / Intră accizele-n dischete, / Pe aripile lui Dedal. // Procentele hipertensive / Propun comoţii cerebrale, / Se interpun în portative / Manele şi tarapanale. // Prin scrumiere mor destine, / Foşti proletari înjură-n dungi, / Se-mbată nimfele feline / La barul cu picioare lungi”.                În Ştefan Alexandru Saşa, poezia parodică românească are un reprezentant de o imbatabilă forţă moralizatoare şi, în acelaşi timp, pe poetul  de rasă al eternului „Râsu-Plânsu’”, travestit adesea în percutantul „Haz de Necaz”!!!

sursa : informatiaprahovei.ro 

Artă şi cultură la poalele Bucegilor. În staţiunea Buşteni, a început un adevărat maraton cultural, care se va încheia tocmai săptămâna viitoare. Turiştii sunt aşteptaţi, în aceste zile caniculare, să se răcorească la munte, într-o vacanţă în care spectacolele de bună calitate se ţin lanţ.

Startul celei de-a treia ediţii a Săptămânii Culturale a fost dat sâmbătă seară de Vasile Şeicaru. Artistul a cântat mai bine de o oră muzică folk, iar spectacolul său a fost urmărit de sute de turişti şi localnici. Sala a devenit neîncăpătoare pentru numerosul public, iar atmosfera a fost incendiară. „Am foarte mulţi prieteni şi cunoştinţe în Buşteni, care au venit să fie alături de mine. M-am bucurat foarte mult că au venit la concert şi că au lăsat deoparte grijile cotidiene. Cântările mele nu seamănă una cu cealaltă pentru că starea diferă în funcţie de public. Am susţinut un recital live cu melodii cunoscute, dar şi cu unele noi, iar publicul a fost excepţional”, a spus Vasile Şeicaru.
Evenimentul a continuat, ziua următoare, cu un recital cameral susţinut de Elisabeth Ganter, din Franţa, soprana Bianca Manoleanu şi Remus Manoleanu la pian, iar luni, pe scenă a urcat un sextet de suflători şi percuţionişti. Organizatorii spun că Săptămâna Culturală atrage zilnic sute de români în staţiune. Mulţi au participat şi în anii trecuţi la acest eveniment şi au rămas impresionaţi de calitatea actului cultural, aşa că au venit şi în această vară să-i privească pe artiştii şi actorii preferaţi. „Chiar dacă este o perioadă mai grea din punct de vedere financiar, oamenii sunt foarte interesaţi de ceea ce le oferim noi. Dacă, la prima ediţie, în 2008, am avut şapte zile de spectacole, anul trecut nouă zile, acum avem unsprezece zile. Iată că, prin cultură, putem sfida criza”, a precizat directorul Casei de Cultură, Constantin Spurcaciu. Miercuri, de la ora 11.00, actorii Teatrului de păpuşi „Pelerina Fermecată” vor juca o piesă pentru copii, iar la ora 18.00 va avea loc premiera piesei „Patru cepe degerate”. Joi seară, publicul este invitat să urmărească „Piaţeta” de Carlo Goldoni, iar vineri, Cvartetul de coarde cu flaut „Resonance”. În prima zi din weekend, Horia Maxim şi Mihaela Anica vor susţine un recital de pian, iar seara de duminică este rezervată unui spectacol de jazz. Luni, 23 august, iubitorii muzicii populare sunt invitaţi la un spectacol folcloric cu ansamblul „Salba Prahovei” din Plopeni şi de ansamblul din Măneciu, iar în ultima seară, spectatorii sunt invitaţi să se destindă cu momente comice, dansuri şi muzică.

Târgul meşterilor populari
Pe toată durata Săptămânii Culturale, în curtea Casei de Cultură, se desfăşoară un târg al meşterilor populari. Aici, au fost expuse icoane, instrumente realizate din lemn, picturi, ţesături şi obiecte sculptate în os. Mii de vizitatori au admirat şi cumpărat frumoasele obiectele realizate manual în mai multe zone ale ţării. „Foarte mulţi turişti au fost interesaţi de ceea ce am realizat. Eu sunt din judeţul Teleorman şi execut instrumente tradiţionale. Am expus ocarină, piculină, fluier, cimpoi şi caval, iar oamenii au fost foarte încântaţi”, a spus Marin Preducet. Intrarea la spectacole costă între 10 şi 20 de lei de persoană, iar biletele se pot achiziţiona zilnic de la ghişeul special amenajat lângă instituţia de cultură.

sursa : zvp.ro

Vineri seară, pe scena sălii mari a Casei Tineretului din Câmpina, a avut loc debutul naţional al orchestrei Sinfonietta Junior. Programul a inclus “Simfonia copiilor” de Leopold Mozart (tatăl celebrului W. A. Mozart), “Simfonia 40″ de W.A. Mozart şi “Simfonia 1″ de L.van Beethoven. O încântare pentru cei prezenţi în sală. E adevărat, cam puţini. Au fost aproape 150 de spectatori, în general copii însoţiţi de câte un părinte sau un bunic. De obicei, copiii nu sunt atraşi de astfel de concerte, însă cel de vineri a fost o excepţie, poate şi datorită dirijorului Horia Andreescu, cel care a comunicat permanent cu sala. Cât despre orchestră… jos pălăria!

sursa : campinaph.ro