Numele de Comarnic al localitatii si a toponimiei din jur este legata de terminologia oierilor. Ca si Breaza, se pare ca acest sat a fost infiintat de mocanii transilvaneni care, in drumul lor catre baltile Dunarii poposeau aici. Si tot aici se facea si tunsul oilor, cel putin pina in secolul al XVIII-lea.

Atestat documentar ca sat, incepind cu secolul al XV-lea, Comarnicul se afla in stapinirea boierilor Margineni. In secolul al XVII-lea, asezarea trecea in stapinirea familiilor Cantacuzino si Filipescu, iar doua secole mai tirziu in proprietatea domnitorului Gheorghe Bibescu.

Carausia a constituit principala ocupatie a locuitorilor Comarnicului, asezarea fiind la 1694, printre cele 12 sate trecute in raza schelei Campina spre Brasov. O buna parte din comarniceni s-au indeletnicit cu aceasta ocupatie, transportind cu ajutorul cailor marfurile negustorilor pe potecile de plai, in samare, iar ulterior, dupa o oarecare amenajare a drumurilor, in chervane. Carausia comarnicenilor devenise un fel de monopol in cursul secolului al XVIII-lea.

Numele satului, ne spun filologii, vine de la comarnic, cuvant cu care ciobanii din Tara Barsei numeau incaperea de la stana in care ei pastrau casul. Hidronimele Valea Lanii, Valea Casariei, Valea Beliei si toponimele Dealul Lanii si Plaiul Casariei intregesc afirmatia filologilor, amintind de indeletnicirea de odinioara a ciobanilor veniti cu turmele de peste munti si asezindu-se pe aceste vetre insorite, intemeind sate ce le poarta numele, azi cartiere ale orasului : Podu Neagului, Podu Lung, Podu Vartos, Poiana si Vatra Satului.