Click aici pentru a accesa albumul de fotografii

Imaginile tale pot aparea pe www.infoprahova.com. Trimite-le pe e-mail la: admin@infoprhaova.ro

Din harta patrimoniului cultural al judeţului Prahova, elaborat de Muzeul de Istorie şi Arheologie al judeţului Prahova în 1974 rezulta faptul că pe teritoriul comunei Brazi s-au descoperit vestigii din neolitic (în satul Negoieşti), din prima treaptă a fierului (în satul Popeşti) şi din perioada geto-dacilor şi din cea a formării poporului român (în satul Băteşti).

Atestarea documentară datează şi ea de pe la începutul secolului al XV-lea, când Mircea cel Bătrân întăreşte, prin 1400-1403, locurile numite “la Mociurite” (care prin influenţa antroponimica vor deveni cu timpul Batesti), scutind locuitorii acestor zone de dări şi slujbe. Satul Negoieşti apare şi el atestat la mijlocul aceluiaşi veac, la 30 septembrie 1454, când Vladislav al II-lea ratifică unui anume Dragomir Coman o “ocina” la Negoieşti. Satul Popeşti apare atestat documentar pentru prima oară la 28 mai 1691 , când printre martorii unui proces figurează şi un anume Stan, logofăt din Popeşti.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în 1776, se dă autorizaţia pentru înfinţarea unei manufacturii de hârtie pe moşia Batesti, iar în veacul următor, în 1841, la Popeşti ia fiinţă o fabrică de tutun. La numai caţiva ani, în 1854-1856, o echipă de geodezi austrieci , sub comanda lui Fligely, lucrează la alcătuirea unei noi hărţi a Ţării Româneşti, lucrările de finisare având loc la Negoieşti. De menţionat că Brazii făceau parte din plasa Câmpu (1872), iar spre sfârşitul veacului (1890) din plasa Crivina, apoi iar din plasa Campu.

În anul 1834 este ridicata în satul Stejaru biserica din lemn Sf. Treime, de către Safta Brâncoveanu. Biserica este de plan dreptunghiular simplu, cu absida decrosata, poligonală. A fost reparată în 1888, iar în prezent figurează printre monumentele cele mai vechi din comună. La data de 13 septembrie 1872 este pusă în circulaţie gara Brazi (staţie pe magistrala Bucureşti-Ploieşti), aflată la o distanţa de 6,6km faţă de gara Prahova şi 7,6km faţă de gara Ploieşti Triaj, la o altitudine de 128,78m deasupra nivelului mării.

În 1890, în satul Popeşti, se construieşte, de către un inginer străin (Albert Paner) o moară de apă a cărui proprietar era boierul Emanoil Eahovan. În 1924 a luat fiinţă în satul Brazi de Sus o fabrică de sticlărie cu capital străin. Fabrica a funcţionat până în 1948 când localul a fost achiziţionat de înteprinderea “Drum Nou”. La această fabrică lucrau circa 200 de muncitori din satele Brazi şi Băteşti- Popeşti. Aproximativ în acelaşi timp s-a contruit o moară în satul Băteşti (de către inginerul german G. Weper), precum şi una în satul Popeşti.

Altă unitate industrială infinţată în satul Brazi a fost Atelierul de Teracotă. Tot în acelasi timp ia fiinţă şi o fabrică de sifoane, proprietar fiind Constantin Spiridon. În aprilie 1934 societatea “Creditul Minier” (’înfinţată în 1919 la Bucureşti) a început construirea unei rafinării la Brazi, pe care a dat-o în funcţiune la 15 iunie 1935. Rafinăria a suferit grave avarii în timpul bombardamentelor aeriene din timpul celui de-al doilea război mondial. La 11 iunie 1948 rafinăria a fost naţionalizată. În ultimii ani s-a construit şi instalat la Brazi unul dintre cele mai mari şi moderne complexe industriale, de prelucrare a ţiţeiului şi o mare termocentrală electrică .

Relieful

Localitatea Brazi se află din punct de vedere al reliefului şi al altitudinii în cadrul zonei de câmpie şi anume în partea sudică a Câmpiei Ploieştiului (poza 6). Câmpia Ploieştului, al cărei nume provine de la principalul oraş situat în această regiune – Ploieşti- este ultima unitate de relief străbătută de râul Prahova, înainte de vărsarea acestuia în Ialomiţa.

Câmpia Ploieştiului se întinde de la limita cu Subcarpaţii de Curbură, în interiorul cărora pătrunde sub forma unui golf, de-a lungul râului Prahova, până la o altitudine maximă de 340-350m (în Nord) şi până la câmpia de subsidenţa a Gherghiţei, în sud, unde altitudinea minimă este de aproximativ 72m.Câmpia Ploieştiului este o câmpie piemontană, uşor inclinată, constituită din aluviunile aduse de Prahova şi Teleajăn; are forma tipică a unui con de dejecţie, fiind ingustă în partea de nord (2-2,5km lăţime) şi mai largă în partea sudică (aproximativ 35km latime).Câmpia Ploieştiului se întinde de la limita cu Subcarpaţii de Curbură, în interiorul cărora pătrunde sub forma unui golf, de-a lungul râului Prahova, până la o altitudine maximă de 340-350m (în Nord) şi până la câmpia de subsidenţa a Gherghiţei, în sud, unde altitudinea minimă este de aproximativ 72m.Câmpia Ploieştiului este o câmpie piemontană, uşor inclinată, constituită din aluviunile aduse de Prahova şi Teleajăn; are forma tipică a unui con de dejecţie, fiind ingustă în partea de nord (2-2,5km lăţime) şi mai largă în partea sudică (’aproximativ 35km latime).

Diferenţa de altitudine dintre puctul cel mai înalt al câmpiei Ploieştiului (417m) şi cel mai coborât (73m) este de cca 344m. Această amplitudine altimetrică pe o distanţă de aproximativ 40 de km inseamnă o pantă destul de accentuată pentru o regiune de câmpie, de 8m/km. În acelaşi sens, amplitudinea altimetrică în cadrul comunei Brazi este de 25 de metri, ceea ce inseamnă pentru o distanţă de aproximativ 8km o pantă de cca 3m/km. Adâncimea fragmentării reliefului în cadrul comunei Brazi se situează undeva în jurul valorii de 8-9m pe km pătraţi . În cadrul Câmpiei Ploieştiului densitatea fragmentării reliefului marchează valori diferenţiate, cuprinse între 0 şi 4,7km pe km pătrat, dar pe teritoriul comunei Brazi, ca şi pe 70% din suprafaţa acestei câmpii, este inregistrată valoarea 0. Acest lucru este datorat conului de dejecţie al Prahovei care atinge o lătime de peste 20km şi o grosime a aluviunilor de peste 60m.

În cadrul Câmpiei Ploieştiului figurează mai multe forme de relief. O formă de relief intalnită este cea a luncilor, unităti morfohidrografice complexe, care reprezintă sectorul cel mai coborât şi cu vârsta cea mai recentă, dezvoltat în lungul văilor. Aspectul, extinderea şi strucura lor au fost condiţionate de schimbările petrecute în dinamica râurilor, ca urmare directă a variaţiilor bio-climatice, eustatice şi neotectonice din postglaciar. Fizionomia, extinderea şi structura luncilor sunt condiţionate de caracteristicile reliefului major, dar şi de modificările raportului dintre debitul solid şi debitul lichid, de variaţiile sezoniere şi accidentale ale regimului de scurgere.

După confluenţa cu Doftana, lunca Prahovei se lărgeste, de la cca 200m până la cca 600m când inregistrează în aval. La sud de localitatea Floresti panta scade uşor, lunca Prahovei se deschide şi mai mult, ajungând la 800-900m lăţime, iar despletirile şi acumulările sub forma de grinduri şi ostroave se înmultesc. Pe alocuri lunca Prahovei se îngusteaza până la 150-200m, cum se întâmplă în dreptul localităţiilor Stânceşti, Stejaru şi Tinosu, aceste sectoare alternând cu cele unde lunca are lăţime de peste 800m (de exemplu, la sud de localitatea Tărgşorul Vechi, Prahova, Leaotul şi Viişoara formează pe stânga Prahovei o lunca comună). Din zona Puchenii Moşneni panta se reduce şi mai mult, iar Prahova începe să meandreze, depunând cantităţi mari de aluviuni. În cadrul luncilor, grosimea depozitelor aluviale variază între 8 şi 10m pentru valea Prahovei şi 4-6m pentru cea a Teleajănului. Baza aluviunilor se găseţte sub talvegul actual al acestora, ceea ce indică o tendinţă generală de acumulare şi de inalţare continuă a patului de aluviuni. Comuna Brazi împreună cu cele 6 sate componente se află situată în zone de luncă comună a Ploieştiului şi Leaotului, pe partea stangă a acestuia din urmă, excepţie făcând satul Stejaru.

Din punctul de vedere al modelării actuale a reliefului Câmpia Ploieştiului este afectată în principal de procese de eroziune şi acumulare fluvială, care au loc de-a lungul albiilor, dar şi de procese caracteristice suprafeţelor orizontale interfluviale (tasarea, sufoziunea) sau frunţilor de terase (pluviodenudarea). Procesele de tasare şi sufoziune se manifestă în spatiile acoperite cu loess şi dau naştere unor crovuri. în această câmpie crovurile sunt într-o fază incipientă, luând naştere pe suprafeţele unde apa din precipitaţii sau din zăpadă stagneaza pentru mai multă vreme. Pe frunţile teraselor sunt caracteristice procesele de ravenare, mai ales acolo unde vegetaţia lipseşte. Regimul modelării actuale a fost puternic influenţat de extinderea terenurilor arabile şi de defrişări. Prin arături şi prin lipsirea solului de protectia vegetaţiei, omul a contribuit la intensificarea unor procese.

Pe suprafaţa Câmpiei Ploieştiului sunt prezente şi urme ale modelării antropice. Astfel, cea mai extinsă acţiune antropică o constitue arătura, la care se adaugă folosirea numeroţilor fertilizatori ce au modificat ph-ul solului. În cadrul modelării antropice a reliefului trebuiesc menţionate şi cele 158 de movile presărate neregulat pe tot podul terasei Băneşti, şi care sunt puse pe seama popoarelor migratoare (aceste movile constituind de fapt tumuli cu dimensiuni de 3-4m înălţime). În cadrul comunei Brazi, ca forme de relief antropic, se remarcă ramblul cu înălţimea de 0,7 -1 m ce însoţeşte calea ferată principală. Pe raza comunei se remarcă şi cele aproximativ 100 de gropi de motorină realizate între anii 1996-2005, cu adâncimi cuprinse între 0,5 şi 5m şi diametre între 1,5 şi 8m

Comuna Filipeştii de Pădure, are o suprafaţă de 4.880 ha (48,80 Km²)

Se compune din satele Filipeştii de Pădure, sat aflat la contactul dealurilor subcarpatice cu câmpia; Diţeşti sat de câmpie. Sat Minier sau Mineri, sat de câmpie.

22.01.2007

Prima şcoală publică sătească în limba română deschisă în judeţul Prahova a fost la Filipeşti (Filipeştii de Târg) la 16.IV.1838.

Micul dicţionar geografic al României (1898-1902), specifică că în comuna Filipeştii de Pădure există şcoală de 40 de ani. Localul este proprietatea comunei iar în anul şcolar 1982-1983, şcoala a fost frecventată de 36 băieţi şi 4 fete din 238 (136 băieţi şi 102 fete) cu vârsta şcolară. Cu întreţinerea personalului statul cheltuieşte anual 1080 lei. Ştiu carte 150 băieţi şi 60 fete.

După reforma învătământului din 1948, numărul copiilor care frecventează şcoala devine din ce în ce mai mare, motiv pentru care localul de şcoală construit în 1924 devine neîncăpător. Se impunea construirea unui nou local de şcoală, mai ales că începând cu anul 1954, funcţionează şi liceul seral.

Începând cu anul şcolar 1962-1964 încep şi cursurile de zi la liceu.

În prezent 445 copii sunt cuprinşi în gradiniţe,repartizaţi astfel 210 în cele trei grădiniţe din Filipeştii de Pădure, 175 în cele două grădiniţe din Diţeşti şi 60 copii în grădiniţa sat Miner. Numărul educatoarelor calificate este de 16.

În concluzie,în scolile comunei învaţă 2007 elevi, din care 1566 elevi sunt localnici iar restul navetişti spre Liceul Minier, din comunele învecinate.

• Prima aşezare cu numele de Filipeşti, a fost Filipeştii de Târg, cu care Filipeştii de Pădure se mărgineşte în sud şi est. Numele de Filipeşti şi l-a luat de la familia boierească Filipescu iar de Târg poarta din secolul al XVIII-lea , fiind ridicat la acest rang datorită vieţii intense comerciale.
  Pe la 1700 mai apare un târg în Prahova „al Filipeştilor”.
  După 1830, Filipeştii de Târg decad, deoarece înfloresc „Ploieştii”, târg înfiintat de către Mihai Viteazul.
• Geografie
• Istorie
• Populatie
• Economie

Telega este o comună în judeţul Prahova, Muntenia, România, situată în apropiere de oraşele Câmpina şi Breaza şi de localitatea Brebu.

Atestarea documentară

Telega este atestată documentar din anul 1562, din vremea domnitorului Petru cel Tânăr (1559-1568). Alte surse urcǎ în timp existenţa Telegii pânǎ pe vremea lui Basarab I Întemeietorul: „Satul Telega este recunoscut încǎ din anul 1354, ca fiind monopol de sare al lui Basarab I.

Geografie

Telega se află în zona deluroasă a Subcarpaţilor Meridionali, întinsă de-a lungul văii pârâului („gârlei”) Sărata şi pe dealurile dimprejur (Rotunda, Mărtin, Obârşie, Măceş, Recea, Grâuşor, Câlinet, Ţânţaru, Ciobu, Plai). Altitudinea medie a localităţii Telega este de aproximativ 550 m. Cel mai înalt deal din zonă, Măceş care are o înălţime de 815 m.

Pârâul Sărata este un afluent al râului Teleajen care izvorâşte din zona satului Meliceşti și curge de la NNV la SSE. Datorită poziţionării predominant pe valea acestei gârle, Telega este protejată de vânturi puternice.

Solurile din zona Telegii sunt sărace (argile) şi, în unele locuri, sărăturoase. Datorită prezenţei sării în subsol şi a solului argilos, există zone în Telega unde au loc alunecări de teren.

Flora şi fauna

Dealurile din împrejurimi sunt acoperite parțial de păduri de foioase, în care întâlnim cel mai des fagul și frasinul, dar și stejarul, teiul, carpenul, paltinul, jugastrul, ulmul. Restul dealurilor au fost transformate pe parcursul vremii în fânețe sau în livezi de pomi fructiferi. De departe predomină prunul, producția artizanală de țuică fiind una din activitățile specifice locului. Dintre arbuștii întâlniți în zonă, la marginea fânețelor: cătina, alunul, gherghinul, măceșul, călinul, cornul, scorușul, socul.

Fauna sălbatică mică e specifică pădurilor de foioase din Muntenia de deal: veverițe, pârși, viezuri, cârtițe, iepuri, vulpi. Păsări întâlnite în zona Telegii: cuc, gaiță, turturea, uliu, vrabie, rândunică, pițigoi, ciocănitoare. Din rândul faunei mari, întâlnim mistreți și căprioare. Foarte rar se semnalează prezența urșilor în pădurile din nordul comunei, înspre Cosminele și Pietriceaua.

Resurse

Sarea

Comuna Telega a cunoscut perioade de dezvoltare şi declin, strâns legate de exploatarea resurselor subsolului: la început sarea, pe urmǎ petrolul.

Telega a fost construitǎ în jurul exploatǎrii de sare. Pe toatǎ perioada istoriei pre-moderne şi moderne a Ţǎrii Româneşti, pânǎ în sec. XX, Telega şi Slǎnic Prahova au reprezentat principalele douǎ locaţii de exploatare a sǎrii, o resursǎ importantǎ a economiei tradiţionale. Astfel, Telega s-a dezvoltat iniţial pe baza existenţei resurselor de sare din subsolul dealurilor sale. De altminteri, etimologia numelui Telega este legatǎ de mijloacele de transport (telegile) cu care se transporta sarea cǎtre sud, cǎtre Bucureşti şi de acolo mai departe, cǎtre Imperiul Otoman.

Petrolul

Cealaltǎ resursǎ subteranǎ gǎsitǎ pe teritoriul Telegii şi strâns legatǎ de dezvoltarea sa este petrolul. Deşi cunoscut de mai mult timp (pǎcurǎ), petrolul a început sǎ fie exploatat la scarǎ industrialǎ în Telega la sfârşitul sec. XIX. Extracţia de petrol din satul Buştenari a fost prima din România şi una din primele din lume.

Datoritǎ dezvoltǎrii industriei extractive petroliere, Telega a cunoscut un puternicǎ dezvoltare pe parcursul primei jumǎtǎţi a sec. XX, parte din dezvoltarea industrial-extractivǎ din zona Vǎii Prahovei. În anii ‘20-’30, Telega şi mai ales Buştenari au cunoscut o dezvoltare explozivǎ, cu puternice accente urbane (pentru o prezentare mai detaliatǎ, vezi secţiunea „Istorie” de pe site-ul Primǎriei Telega). Atmosfera acelei perioade, tensiunile dintre viaţa tradiţionalǎ ruralǎ şi dinamismul industrial pe cale de înflorire este prezentatǎ în romanul Flǎcǎrile al lui Radu Tudoran. De altfel, atât Radu Tudoran, cât şi fratele sǎu Geo Bogza sunt strâns legaţi de Buştenari, petrecându-şi copilǎria acolo..

O parte semnificativǎ din efortul de rǎzboi german mecanizat din al Doilea Război Mondial a fost realizat pe baza resurselor din România, iar la acea vreme schelele din zona de Prahova – Dâmboviţa reprezentau majoritatea resurselor. Pentru exploatarea lor s-au construit mai întâi rafinǎria din Câmpina, mai apoi cea din Ploieşti, ţinte ale bombardamentelor aliate din august 1944. O parte semnificativǎ din petrolul rafinat la Câmpina şi Ploieşti provenea din schelele de pe teritoriul Telegii.

Dupǎ terminarea celui de-al Doilea Rǎzboi Mondial, rezervele de petrol au început sǎ scadǎ, în contextul exploatǎrii excesive, pânǎ la epuizarea / depletarea lor, în anii ‘50 de cǎtre sovietici. În momentul de faţǎ, schelele petroliere din Telega sunt în stare de semi-conservare, extrǎgând petrol doar în cantitǎţi reziduale.

Turismul

Telega se aflǎ în zona de influenţǎ economicǎ a oraşului Câmpina, unde se aflǎ majoritatea locurilor de muncǎ a locuitorilor din Telega. Agroturismul şi turismul balneo-climateric au existat în stadiu incipient încǎ din anii ‘70, dezvoltându-se în jurul Bǎilor Telega (lac salin apǎrut pe una din fostele guri de ocnǎ) şi al pitorescului împrejurimilor. Dezvoltarea agroturismului a beneficiat – şi beneficiazǎ în continuare – de apropierea de Bucureşti şi de poziţia sa la începutul Vǎii Prahovei. Cu toate acestea, agroturismul nu este dezvoltat la nivelul altor zone din împrejurimile apropiate (Brebu) sau medii (zona Rucǎr – Bran), nefiind exploatat întregul sǎu potenţial. În schimb, apropierea de Bucureşti a dus la dezvoltarea sectorului imobiliar. Un numǎr însemnat de bucureşteni achiziţionând case de vacanţǎ pe dealurile Telegii, începând cu anii ‘70.

Băile Telega

Încǎ din anii ‘30, Telega era renumită pentru băile sale (”Băile Telega”). În jurul acestor bǎi s-a dezvoltat turismul balneoclimateric. Caracteristicile fizico-chimice ale lacului central Telega, gradul ridicat de concentraţie al sării (clorură de sodiu şi altele) şi stabilitatea apei conferă acţiuni terapeutice pentru boli ale aparatului locomotor după cum urmează:

• manifestări reumatismale degenerative, incluzând artroze (gonartroză, cocsartroză, manifestări artrozice la nivelul coloanei vertebrale) şi periarticulare (periartrită la umăr, şold, genunchi, bursite, tendinite);
• sechele post-traumatice;
• sindroame dureroase de tip neurologic;
• boli ginecologice (anexită, scleroză chistică, sterilitate)
• afecţiuni vasculare periferice: arteriopatie obliterantă-stadiul I şi II, insuficienţă veno-limfatică (varice la membrele inferioare, edem limfatic);
• afecţiuni ale căilor respiratorii superioare (rinite, rinosinuzită, faringită) sau bronşită cronică.

Închisorile Telegii. Ocna. Pușcăria Doftana

Telega mai este cunoscutǎ şi pentru închisorile sale. La început, oamenii erau trimişi la muncǎ silnicǎ la exploatarea sǎrii („la ocnǎ”). Acest tip de pedeapsǎ a fost aplicat pânǎ în secolul XIX. Ocna Telega avea pe lângǎ ea şi o închisoare cu douǎ despǎrţituri: una pentru cei cu condamnǎri limitate, alta pentru cei condamnaţi la moarte sau la muncǎ silnicǎ pe viaţǎ. De aici, termenul de puşcǎriaş se confundǎ cu cel de ocnaş. La Telega a fost întemniţat şi haiducul Iancu Jianu. Acesta evadeazǎ în 1816 (sursǎ: Primǎria Telega). O referinţǎ cinematograficǎ a acestei întâmplǎri poate fi gǎsitǎ în filmul Haiducii al lui Dinu Cocea.

Între 1894 şi 1896 în zona satului Doftana, pe un platou deasupra râului Doftana, a fost construitǎ închisoarea cu acelaşi nume. Închisoarea Doftana a funcţionat pânǎ în 1940, când a fost grav avariatǎ de cutremurul din acel an. Închisoarea este cunoscutǎ mai ales pentru perioada interbelicǎ, ani în care la închisoarea Doftana au fost întemniţaţi capi ai mişcǎrii comuniste, printre ei Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. Aceasta a fǎcut ca în perioada comunistǎ închisoarea Doftana sǎ fie transformatǎ în muzeu şi loc de pelerinaj ideologic. Printre altele, copii din toatǎ zona de sud a României erau aduşi la închisoarea Doftana pentru ceremonia de intrare în organizaţia de pionieri.

]]> http://www.infoprahova.com/despre-telega/feed/ 0 http://www.infoprahova.com/despre-brebu/ http://www.infoprahova.com/despre-brebu/#comments Fri, 05 Jun 2009 20:34:45 +0000 infoprahova.com http://www.infoprahova.com/?p=581

Documentele istorice gasite pana in present atesta existenta Brebului in secolele XVI – XVII si XIV; ele nu fixeaza inceputul asezarii. Ci numai precizeaza ca in momentul respective localitatea era bine dezvoltata. Deci exista cu mult timp inainte. Brebu apare atestat in cronicile brasovene ale schimburilor comerciale cu diferite targuri si sate din Tara Romaneasca in anii 1529, 1530, 1543. Campina este atestata prima oara documentartot in acest document in anul 1503 (Prahova -  monografie). Potrivit documentelor scrise, acum 450 ani negustorii din Brebu duceau marfuri la Brasov.

Un hrisov dat in anul 1564 de Petru cel Tanar. Fiul lui Mircea Ciobanu mentioneaza ca Brebu este <o veche si dreapta mosie> si rezolva un litigiu intre fii oamenilor de mai sus scrisi Milea Radu si Vladu, care cumparese un teren la Brebu de la Stanislav, Dactu si Nan. Teren care le fusese luat cu forta de Tudor Logofatu si cu fratii lui, care ajunsesera cneji in satele lor, dandu-le dreptate primilor. Procesul se judecase in timpul lui Mihnea Ciobanul intre parintii lor si logofat, dar parcalabul Iancu nu i-a lasat sa intre in posesia averii, ceea ce a dus la rejudecarea procesului. Tot in acest hrisov se spune ca <acest mai sus ocine (inclusive Brebu) au fost toate a lui Basarb Voievod> , ceea ce  de fapt poate fi considerata o atestare a existentei satatului in vremea intemeierii Tarii Romanesti.

Un alt document important este hrisovul prin care Constantin Serban Voievod face dreptate la 1654 Brebenilor in plangerea lor , impotriva uzurparii drepturilor lor de catre Matei Basarab, document in care se specifica precum ca Depresiunea Brebului a fost a mosnenilor  de bastina batrana , respectiv din mosi stramosi si “dreapta dinceputul statului”.

Din aceste documente se observa ca, desi ele dateaza din secolul al XVII, atesta existenta Brebului de aproximativ 600 ani, respectiv din timpul lui Basarab (1310 -1352).

Pietriceaua – despre muntele Pietriceaua se vorbeste intr-un document dat de Neagoe Basarab la 1518, prin care intra in stapanirea “lui Dragomir si a fetei sale Neacsa” asupra anumitor mosii intre care si asupra acestui munte.

Satul a fost infintat insa se pare la 1552, cand stramosii actualilor locuitori cumpara muntele de la Radu I. Neagu, iar actul este intarit de Petru Mircea Voievod, precizandu-se ca este “ facut de a lor buna voie in fata domniei mele”.

Podul Cheii, ca mosie este mentionat in cartea de judecata data de Mihai Viteazu la 20 august 1596, prin care intareste propietar in Brebu pe Popa Frateanu si fiul sau Baico, spunandu-se : “si iar a cumparat Baico din toata partea lui Oancea de la Podul Cheii “. El a fost locuit in epoca de piatra, dar se pare ca nu a axistat in timpul lui Matei Basarab.

Originea denumirii comunei si satelor

Subpozitia cea mai acceptata in legatura cu originea denumirii comunei este aceea ca vine de la BREB (Castor) rozator care traia odinioara in tara noastra si care a trait pana acum 80-90 ani si in Brebu, lucru confirnmat de batranii satului si de istorici, printe care si Nicolae Iorga,  care nu exclude insa ipoteza unui stramos care a intemeia satu care mai tarziu i-a preluat numele.

A doua supozitie este aceea ca numele vine de la florile brebenel (Corydalis mashalliana si solida) sau de la beaban (Dentaria glandulosa). Inante de popularea lui, pe platoul Brebean existau probabil multi brebenei (Marele Dictionar Geografic al Romaniei).

O a treia supozitie este aceea ca omul care a intemeiat localitatea s-ar fi numit Brebu.

Denumirile de Brebu Manastirii si Brebu Megiesesc au aparut dupa procesul  de la 1654, cand Constantin Serban a impartit longitudinal satul in doua , o parte a manastirii si o alta vecina  (megiesa).

Prima parte mai era denumita si “Malul Lupului”, deoarece este dezvoltat pe malul acestei ape, iar a doua “Silistea” respectiv loc de sat sau loc necultivat, plantat cu pomi si care este plasata pe malul Doftanei (partea sudica nu era  pana acum 100 ani locuita).’

Satul Podu-Cheii poarta denumirea locului pe care se gaseste – podul de deasupra Cheii Brebului, iar satul Pietriceau si-a luat numele de la dealul pe care se gaseste.

Asezare geografica
Valenii de Munte este un oras situat in judetul Prahova, in Depresiunea Valenii de Munte, pe Valea Teleajenului. Orasul se afla la o distanta de 98 km fata de Bucuresti, 28 km nord fata de Ploiesti si 89 km sud-est fata de Brasov. Coordonatele geografice sunt 26:03 E si 45:12 N.

Istorie
Orasul Valenii de Munte este atestat documentar ca targ al sacuienilor si vama in secolul al XV-lea, intr-o porunca a lui Dan al II-lea. Asezarea insa a fost locuita inca din cele mai vechi timpuri, cercetarile arheologice demonstrand prezenta vetrelor inca din paleoliticul mijlociu. Valenii de munte a indeplinit de-a lungul existentei sale functii de prestigiu ale unui oras: capitala de judet, vama, targ, resedinta plaiului Teleajen, centru politic al raionului si cetatii de cultura Teleajen .

Date administrative
Populatie: 13 309 locuitori
Suprafata: 21,59 km²

Relief
Valenii de Munte este dispus in depresiunea cu acelasi nume a Subcarpatilor Curburii, pe Valea Teleajenului.

Clima
Climatul temperat – continental, cu ierni blande si veri mai racoroase, au contribuit la dezvoltarea orasului Valenii de ca statiune climaterica.

Obiective turistice
Valenii de Munte a fost resedinta lui Nicolae Iorga, aici gasindu-se in prezent Casa Memoriala care poate fi vizitata. Ziua orasului este pe 9 mai.
Dintre obiectivele turistice mentionam: muzee, monumente, lacasuri de cult si biblioteci (Casa memoriala N. Iorga, Muzeul Etnografic Valea Teleajenului, Muzeul de stiinte Naturale “Cultura Prunului, Muzeul de arta religioasa si scoala de misionare nationale si morale Regina Maria, Biserica Manastirea, monument de arhitectura, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Biserica Berceni, Biserica Berevoiesti, Biserica Sfantul Ioan), monumente (Bustul N. Iorga din curtea muzeului, creatia lui Oscar Hand, Bustul N. Iorga din fata Bisericii Manastirea, creatia sculptorului Emil Russi, Bustul N. Iorga din fata Colegiului National N. Iorga, sculptat de Maria Grigorescu Vasilovici, Bustul N. Tonitza din fata Centrului de Cultura Europeana, Monumentul eroilor din fata Complexului muzeal).
in apropiere poate fi vizitat Castrul roman de la Drajna.

Comuna Valea Doftanei este amplasata intr-un cadru natural pitoresc, cu multe valente turistice si lipsit de surse de poluare si degradare a mediului. Campina lui Grigorescu si Hasdeu se afla la rascruce de drumuri. Din ea pleaca in directia nord o sosea ce serpuieste pe valea apei Doftana. Dupa ce Iasi in urma colinele domoale, muzeul Doftana de la Telega si cheile Brebului, valea se ingusteaza, capatand frumuseti montane desavarsite.
Inainte de intrarea in localitatea Valea Doftanei, apele raului au fost zagazuite prin constructia barajului de la Paltinu, formand un lac de acumulare ce poate fi asemuit cu ” o mica mare montana” – zona turistica de mare atractie.

Comuna Valea Doftanei este situata in nordul judetului Prahova, in zona Carpatilor de Curbura, pe cursul mijlociu al raului cu acelasi nume.
Ea se afla situata in partea nordica a judetului Prahova, intre vaile Prahova si Teleajen.
Relieful muntos al acestei localitati este mai accentuat catre nord, unde este limitrofa cu judetul Brasov. Acolo, spre obarsia Doftanei se inalta masive muntoase ca: Orjogoaia, Radela, Cucioaia, Zanoaga, Baiu Mare, Baiu Mic, Unghia Mare si Unghia Mica. Privit din departare, muntele Unghia Mare, cu liniile lui geometrice, seamana cu o piramida egipteana, impantata parca dinadins aici in framantatul peisaj carpatin. Tot aici se insiruie muntii Patru, Steiasa, Fundurile si o serie de “clabucete” ramificandu.se spre sud.

Cele peste 2.800 de gospodarii ale localitatii ( cca. 7.000 locuitori) sunt insirate ca o salba pe terasele in trepte de o parte si de alta a raului si afluentilor sai, pe directia de curgere nord-sud.
Este atestata documentar in prima jumatate a secolului al XVI-lea in timpul domniei lui Radu Paise ( 1535 -1545 ) cu satele Tesila si Traisteni.
Prin hrisoave domnesti, acele localitati devin dependente de manastirile Margineni si Sinaia.

Cu siguranta, vechimea acestor colectivitati umane este cu mult mai mare, fapt dovedit de existenta unor urme de viata materiala si spirituala ce pot fi incadrate in societatea medievala timpurie.

Istoria confirma ca in secolele XVII- XVIII, romanii din Tara Barsei si din zona Sibiului, nemaiputand suporta persecutiile autoritatilor austro-ungare au luat drumul bejeniei, trecand la sud de Carpati in Tara Romaneasca, prin pasul Predelus, stabilindu-se pe Valea Doftanei in satele Tesila si Traisteni.

Factorii de mediu au fost hotaratori in constituirea primelor asezari umane in acest spatiu. La adapostul padurilor si in apropierea apelor, oamenii si-au inaltat locuinte grupate in catune. Se ocupau cu pastoritul si munca la padure, activitati ce s-au transmis urmasilor.

Informatii generale

Orasul Bodesti Scaeni este situat la 11 km nord de Municipiul Ploiesti, in zona de contact a Subcarpatilor de Curbura cu Campia Romana, la 45° 1.8′ Nord, 26° 1.8′ Est.Orasul se afla intr-o zona colinara pitoreasca, la o altitudine de 250-300 metri fata de nivelul marii, pe malul stang al vaii Teleajenului, avand o lungime de 11 km.
Teritoriul administrativ al orasului Boldesti Scaeni are o suprafata de 3489 ha (2304 ha
agricol, 706 ha padure, 479 ha alte terenuri), impartit in 3 cartiere:
-Boldesti
- Scaeni
-Balaca
si o localitate componenta: Seciu.

Atestare documentara

Radacinile istorice ale localitatii se intorc adinc in timp. Pe teritoriul asezarii au fost descoperite si atestate stiintific de catre cadre universitare obiecte din Neolitic ( 5500-900i.e.n.) constind in resturi de vase de lut ars, obiecte de silex, pintadere, opaite si altele.Minunate statuete si fragmente de vase ornate in relief au fost descoperite intimplator de un
elev al Scolii Seciu – Cristinoiu Vasile prin anul 1973. Toate urmele vechi descoperite dovedesc ca populatie straveche a localitatii prefera locurile din apropioerea riurilor si a padurilor ce le oferea posibilitati multiple de observare si aparare.Prima mentiune documentara despre localitatea Boldesti dateaza din anul 1503, unde se mentioneaza “Satele din Tara Romaneasca ce faceau comert cu Brasovul, iar in registrele sasilor figurind Boldestii din judetul Saac”.
Localitatile Boldesti si Scaeni figureaza in registrele amintite pina in 1600, ceea ce denota, ca asezarile respective erau prospere si desfasurau activitati comerciale cu Brasovul.
Miron Costin intr-o mentiune documentara, aminteste, ca la 1600 armatele lui Mihai Viteazu cantonate la Bucov treceau peste dealuri la Schitul Boldescului, ale carui ruine se mai pastrau inca prin anul 1930. Dupa unii autori, numele de Boldesti ar veni de la mosia Boldeasca, dupa altii numele este dat de “Bold” (deal, muchie) versiune mult mai verosimila avind in vedere faptul ca, inca de la 1503 numele de Boldesti, apare in
documentele vremii.

Relieful

Orasul Boldesti Scaeni este situat in zona de terasa a raului Teleajen si la poalele dealurilor din partea de est a localitatii. Zona construita a orasului propriu-zis este situata, aproape in intregime, pe partea superioara a terasei. Localitatea componenta Seciu este situata in zona de dealuri, la 3 km. fata de oras.Stratul subteran este cunoscut sub numele de zona meopliocena care, geologic vorbind, este cuprinsa intre flisul paleogen in nord si platforma moiesica in sud. Miscarile neotectonice din zona au delimitat un perimetru care, in studiile specialistilor, este amintit
sub numele de zona cutelor diapire, dispuse liniar, in culise, care formeaza zone structurale majore, paralele cu lantul carpatic unde sunt cantonate pungi bogate de gaze, petrol, diapire de sare si apa de zacamant.Asadar, relieful este in proportie de 59% colinar, prezentand fenomenul de asa numita inseuare, datorita prelungirii sudvestice a anclinatului, cele doua parti fiind: Dealul Seciului si Dealul Bucovel.

Numele de Comarnic al localitatii si a toponimiei din jur este legata de terminologia oierilor. Ca si Breaza, se pare ca acest sat a fost infiintat de mocanii transilvaneni care, in drumul lor catre baltile Dunarii poposeau aici. Si tot aici se facea si tunsul oilor, cel putin pina in secolul al XVIII-lea.

Atestat documentar ca sat, incepind cu secolul al XV-lea, Comarnicul se afla in stapinirea boierilor Margineni. In secolul al XVII-lea, asezarea trecea in stapinirea familiilor Cantacuzino si Filipescu, iar doua secole mai tirziu in proprietatea domnitorului Gheorghe Bibescu.

Carausia a constituit principala ocupatie a locuitorilor Comarnicului, asezarea fiind la 1694, printre cele 12 sate trecute in raza schelei Campina spre Brasov. O buna parte din comarniceni s-au indeletnicit cu aceasta ocupatie, transportind cu ajutorul cailor marfurile negustorilor pe potecile de plai, in samare, iar ulterior, dupa o oarecare amenajare a drumurilor, in chervane. Carausia comarnicenilor devenise un fel de monopol in cursul secolului al XVIII-lea.

Numele satului, ne spun filologii, vine de la comarnic, cuvant cu care ciobanii din Tara Barsei numeau incaperea de la stana in care ei pastrau casul. Hidronimele Valea Lanii, Valea Casariei, Valea Beliei si toponimele Dealul Lanii si Plaiul Casariei intregesc afirmatia filologilor, amintind de indeletnicirea de odinioara a ciobanilor veniti cu turmele de peste munti si asezindu-se pe aceste vetre insorite, intemeind sate ce le poarta numele, azi cartiere ale orasului : Podu Neagului, Podu Lung, Podu Vartos, Poiana si Vatra Satului.

Dupa desavarsirea procesului de formare a poporului roman si de cristalizare a societatii feudale, in secolele IX – X, s-au semnalat, asa cum atesta si sapaturile arheologice, dar mai ales izvoarele narative, numeroase comunitati rural, obstile satesti asezate pe vaile raurilor si ale afluentilor acestora, cat si in locuri adapostite din Subcarpati.
Intre ele, s-a aflat si Cornu, sat cu adanci radacini neolitice. Satul a avut un rol politic minor, in schimb a constituit un centru bisericesc prestigios, cu urmari fericite pentru dezvoltarea culturala, in primul rand a scolii, dar mai ales in ce priveste continuitatea in aceste locuri a unor traditii culturale neintrerupte de-a lungul vremurilor.

E dificil de reconstituit viata cotidiana a cornenilor, dinainte de secolele XV – XVI. Mai mult decat probabil, Cornu a fost in acea epoca un sat mic, neinsemnat. El ii va fi atras pe unii domnitori nu atat ca sprijin pentru dobandirea sau mentinerea tronului, cat mai degraba pentru interese economice. A fost pentru Cornu un neajuns, dar si o sansa, satul pastrandu-si inca din timpurile acelea indepartate statutal mostenesc, o frumusete inefabila, care i-a atras pe toti cei care l-au cunoscut.

Cele mai alese si mai interesante marturii asupra trecutului acestui sat dateaza din perioada feudalismului timpuriu si, cu precadere, din epoca constituirii si consolidarii statelor romanesti. De altfel este de remarcat ca prima atestare documentara a satului Cornu dateaza tocmai de la inceputul secolului al XVI-lea, intr-un document emis de domnitorul Neagoe Basarab.

Astfel, in hrisovul din 23 iulie 1514, este amintita mosia Cornu intr-un context deosebit de graitor pentru situatia satului si pentru raporturile socio-economice care stapaneau pe atunci societatea noastra.
Dupa aceasta data, numarul documentelor referitoare la satul Cornu sporeste, oferindu-ne informatii si sugestii pentru a intelege si a urmari evolutia obstii satesti in acest rastimp istoric.

Ele atesta existenta in Cornu a unei obsti in forma ei cunoscuta si din alte locuri, avand in frunte Sfatul oamenilor buni si batrani. Obstea era principala forma de organizare pe care a imbracat-o odinioara viata locuitorilor din Cornu – agricultori, pastori, pietrari, dogari, iar mai apoi chirigii si zidari. Ea a dainuit vreme indelungata si a traversat etape de dezvoltare. Ca peste tot, aparitia ei s-a datorat destramarii relatiilor gentilice si nasterii celor feudale. Astfel, germenii proprietarii private si contradictiile din sanul societatii gentilice slabind, au dus treptat la inlocuirea legaturilor de rudenie cu principiul vecinatatii si al teritoriului comun.

Era perioada cand intreaga gospodarie a membrilor trecea treptat in proprietate privata. Numai pasunea, apele si padurea continuau a fi comune. La randul ei, autoconducera a jucat un rol insemnat in cadrul obstii satesti. Obstea avea obligata sa-i urmareasca pe raufacatori, sa-i oblige sa plateasca amenzi pentru delictele savarsite pe teritoriul sau. Era institutia care aducea importante avantaje membrilor comunitatii.

Institutie sateasca veche, obstea a constituit un element trainic pentru unitatea si apararea membrilor sai, care, asa cum am mai mentionat, inca mai stapaneau in devalmasie izlazurile, padurile si apele. Caracterul de institute colectiva se manifesta si printr-o conducere in comun a muncii.

Stapanirea devalmasa a pamantului este atestata si prin aceea ca, in perioada destramarii acesteia, cand se faceau unele vanzari ale delnitelor, in actele de vanzare, se mentiona ca acestea n-au fost delimitate, ca vanzatorul instraineaza partea lui cat se va alege. in limbajul de atunci, nu erau alese, si copartasii stapaneau pamantul in devalmasie. Terenul arabil inca se mai lucra pe locuri individuale si putea fi chiar mostenit in familie.