Deputatul PDL de Ploieşti, Sever Voinescu, ridică glasul în partid

Într-un interviu publicat, astăzi, de Academia Caţavencu, deputatul PDL de Ploieşti, Sever Voinescu, spune mai multe adevăruri dureroase pentru partidul din care face parte, riscând să-şi pună în cap o mulţime de colegi, inclusiv pe Traian Băsescu.

Sever Voinescu: “Uneori, Băsescu dezamăgeşte…

“Purtător de cuvînt al lui Băsescu în alegerile prezidenţiale. Acum mîrîie contra ayatolacilor PD-L. Oare a aflat că sînt băieţii lui Băsescu?

Reporter: Îi musai să dai şi din coate, dar să ai şi un obiectiv tare, nene, ca om politic?
Sever Voinescu: Nene, diferenţa o face obiectivul. Dacă dai din coate pentru mărunţişuri sau meschinării – precizez că meschinăriile pot valora şi milioane de euro – e una, dacă dai din coate pentru binele public, pentru interesul naţional sau pentru valori de deasupra noastră, precum Justiţia, e altceva. Stilistica datului din coate nu contează aici, ci obiectivul. Marele obiectiv poate transforma datul din coate în luptă eroică – micul obiectiv îl poate face să fie viermuială dezgustătoare.
Rep.: De ce te-am întrebat, tu mîrîi. Nimic mai mult.
S.V.: Am citit zilele astea editoriale semnate de oameni la ale căror păreri ţin mult şi toţi sînt nemulţumiţi că mîrîi, cînd ei s-ar fi aşteptat de la mine să strig în gura mare. Mîrîi, pentru că am impresia că situaţiunea se poate îndrepta cu mîrîieli. Mîrîi şi pentru că strigătul mai mult strică decît face bine, acum. Pînă la urmă, ce vrem? Nişte martiri frumoşi şi inutili care să ne dovedească ceva ce ştim deja foarte bine sau o scenă politică reformată, cu reguli şi oameni politici demni de Europa secolului al XXI-lea? Cînd o să simt că a venit vremea strigătului, voi striga. Dar strigătul e apelul de ultimă instanţă. Din cîte îmi dau seama, mai avem pînă acolo.

Nu vrea preşedinte. Nu vrea ministru. La cum arată PD-L azi…

Rep.: Nu te-au pus ministru, ştim. Ăştia puşi sînt jalnici, reşapaţi.
S.V.: Nu vreau să fiu ministru. Nu am vrut nici în iarna lui 2008, nu am vrut nici în iarna lui 2009. De ce nu admiri consecvenţa asta? Doru Baconsky şi Daniel Funeriu nu sînt nici reşapaţi, nici jalnici. Priviţi şi voi spre partea de guvern de unde răsare soarele şi vă veţi linişti puţin. Eu aşa fac.
Rep.: Spune adevărul: vrei să fii preşedintele partidului vreodată?
S.V.: Nu. Al PD-L, aşa cum e acum, nu aş avea nici o şansă să fiu, oricît de mult mi-aş dori. Aş vrea, însă, să pun umărul la construirea unui partid de dreapta puternic, articulat, eficient, sănătos din punct de vedere moral şi aprig din punct de vedere organizatoric. Un partid care să funcţioneze indiferent dacă are privilegiul de a avea un lider puternic sau neşansa de a avea un lider slab, un partid care să poată merge la liderul lui cel mai puternic şi să-i poată spune „Opreşte-te, e prea mult!“ sau să-i spună liderului său mai slab „Mergi înainte, sîntem cu tine!“. Un partid de dreapta, aşa cum sînt Partidul Republican american sau Partidul Conservator britanic – modelele după care gîndesc şi compar adesea. Am intrat în politică acum un an şi ceva cu acest gînd. Pînă acum, totul a mers conform planului meu. Vom vedea ce va fi. PD-L de astăzi va deveni partidul pe care vi l-am descris eu în viitor. Potenţialul de înnoire al acestui partid este uriaş. PD-L are un mare viitor în România secolului care abia a început. Sper ca toţi colegii mei să simtă asta.
Rep.: Dar preşedintele ţării?
S.V.: Ar trebui să-mi doresc aşa ceva? Nu mi se pare necesar…

Crima şi banii negri – originea oricărui partid

Rep.: Tu cum crezi că s-a creat lumea politică din PD-PD-L? Din interese sau gînduri curate, nu-i aşa?
S.V.: După cum ştim, miturile cosmogonice variază de la un trib la altul. Dar ceea ce oameni ca Jung sau Eliade ne-au dovedit este că aceste mituri au ceva în comun, indiferent de trib. PD şi, apoi, PD-L nu au apărut altfel decît multe alte partide care au apărut în România ultimilor 20 de ani, dar au avut, totuşi, poveşti foarte diferite. La originea speciei noastre palpită monstruos o crimă primordială, zice Freud şi, mai grav, la fel zice şi Biblia. Nu originea trebuie să-mi creeze mie probleme, ci ceea ce fac eu cu ceea ce mi s-a dat mie, la mulţi ani după apariţia PD. În fond, eu nu sînt membru PD, ci sînt membru PD-L. PD-L are cîteva grade de nobleţe în plus faţă de PD şi are o sută de grade de eficienţă politică în plus faţă de PLD. Aşadar, pare să fi fost o bună combinaţie.
Rep.: Nu pe bani negri şi omor dat celuilalt?
S.V.: Cu omorul primordial am lămurit, cred, lucrurile. Or fi fost şi bani negri, nu ştiu. Dar, încă o dată, nu cred că generaţiile ulterioare sînt obligatoriu marcate de păcatele strămoşilor. De la Mîntuitor încoace, logica păcatului originar nu mai este deloc implacabilă.

Cîţiva ayatolaci, restul prostime

Rep.: În afară de 10-20 de inşi cunoscuţi din partid şi rotiţi la guvernare, restul sînt morţi şi-ngropaţi. Îţi dai seama ce mari dubii a avut Băsescu să o aleagă pe Udrea la Dezvoltare?
S.V.: Da, asta este o problemă! Din afară, partidul pare închis. Sînt cîţiva ayatolaci şi restul, figuraţie. Uneori, mai avem în partid alegeri cu grijă organizate şi, ce să vezi!, tot ayatolacii cîştigă. Prin urmare, nimeni nu vrea nici o schimbare, totul e bine şi frumos la noi, nu există nimeni mai bun în partid decît cei care au mai fost, sînt şi vor fi. Toţi ştim, însă, că nu e deloc aşa. Acum, exigenţele de competenţă şi de moralitate sînt mult mai mari. Oamenii nu mai vor să faci „ceva“, ci să faci exact ceea ce trebuie. Şi exigenţele de moralitate au crescut simţitor. În ceea ce priveşte partidul, pe mine nu redundanţele figurilor ministeriale mă intrigă, ci faptul că deciziile importante se iau în cerc strîmt, fără consultare şi se transmit fără explicaţii. Şi măcar de ar fi decizii politice bune, dar, urmate fiind, multe au pus partidul în mare încurcătură. Cînd deliberează doar trei sau patru, gradul de utilizare a resurselor de inteligenţă şi de imaginaţie politică de care dispune partidul este minim. Iar probabilitatea ca decizia să fie proastă este foarte mare.
Rep.: Cui vei folosi?
S.V.: Nu ştiu… Deocamdată, văd că cei care mă iubesc sînt fericiţi, iar cei care mă urăsc sînt nefericiţi. Nu din cauza mea, ci din cauză că iubirea şi prietenia aduc fericire, iar ura şi pizma aduc nefericire, indiferent de obiectul acestor sentimente…

Prigoană Jr., bun în contextul dat

Rep.: Hai, repetă: „Prigoană Jr. e cea mai bună alegere. Băsescu face rele alegeri, uneori, apoi dă vina pe Boc“.
S.V.: Nu repet! Îţi spun: Prigoană Jr. a fost decizia corectă în contextul dat. Mai departe: uneori, Băsescu face rele alegeri, uneori, Băsescu se înşală, uneori, Băsescu dezamăgeşte pînă şi pe cei mai ardenţi suporteri ai lui. Nu am avut niciodată impresia că dă vina pe Emil Boc pentru asta. Dimpotrivă, am văzut că îşi asumă public erorile. Nu cunosc vreo împrejurare în care Traian Băsescu să fi aruncat pe umerii altuia vreo eroare pe care a comis-o el. Cînd le face, le recunoaşte singur.

Short URL: http://www.infoprahova.com/?p=10514

Posted by infoprahova.com on Jan 14 2010. Filed under POLITICA. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry