Despre Campina
Amplast într-un adevărat amfiteatru natural, Municipiul Câmpina este situat pe Valea Prahovei şi este înconjurat de trei râuri (Câmpinita, Doftana, Prahova), care au modelat terasa Câmpina.
click aici pentru
galerie foto
Aşezare geografică
Câmpina este situată în judeţul Prahova, la o altitudine de 426 m, la 30 km distanţă de Ploieşti şi 90 km de Braşov. Coordonatele geografice sunt 25:44 E şi 45:08 N.
Istorie
Câmpina a fost menţionată documentar în anul 1503, iar în 1593 apare consemnată ca punct de vamă pe drumul spre Transilvania. În 1663 devine târg, iar în 1864 este ridicată la rangul de oraş. În 1890, la Câmpina se ridică prima schelă petrolieră din ţară, iar în 1895 se construieşte rafinăria “Fabrica Nouă”, pe atunci cea mai mare din Europa. În 1994 oraşul Câmpina a fost declarat municipiu. Localitatea, cu statut de târg în 1663, se dezvoltă treptat, beneficiind în 1791 de prima amenajare a drumului pe Valea Prahovei, datorită trupelor austriece.
Personalitati
Începând cu 1836, când poetul Cezar Bolliac, găzduit de boierul progresist I. Câmpineanu, descrie frumuseţile locurilor acestea, prin Câmpina îşi vor perinda paşii nenumarate personalităţi culturale: Dimitrie Bolintineanu, Ion Heliade Rădulescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, George Coşbuc, N.Grigorescu, C-tin Istrati, Eugen Jebeleanu, Geo Bogza etc., scriitori care şi-au legat viaţa şi opera de aceste meleaguri.
Relief
Câmpina se află în zona subcarpatica. Este mărginit de cele trei râuri care au modelat terasa Câmpinei, dându-i forma triunghiulară: la nord râul Campinita, la est râul Doftana, iar la vest râul Prahova.
La vest, paralel cu râul Prahova se află lanţ de dealuri dintre care se evidenţiază Piţigaia (634 m) şi vârful Poienii (672 m). Alte formaţiuni proeminente din zonă: dealul Cornului, cu vârful Voila (675 m).
Clima
Statisticile arata ca municipiul Campina este orasul cu cele mai multe zile insorite.
Climatul Campinei are un caracter de adăpost, atât faţă de circulaţia vestică, cât şi faţă de pătrunderea crivăţului din nord-est. Bat vânturi cu caracter de foehn. Temperatura medie multianuala este + 9,5°C. Maxima pozitiva a verii a fost de + 37,1°C înregistrata în luna iulie a anului 2000, iar valoarea minima de – 21°C, în luna ianuarie a anului 2002.
Cai de acces
Cu autoturismul pe DN1 (E15):
- Bucuresti-Campina 92 km
- Brasov-Campina 90 km
- Cu trenul pe magistrala feroviara Bucuresti – Brasov, la statia Campina.
In apropiere de oras se afia comuna Banesti, dupa care soseaua coboara în lunca larga a Doftanei iar de pe pod, în stanga, se zareste confluenta cu raul Prahova.
Obiective turistice
Biserica “de la Han”, numită şi “Biserica de la Brazi”, construită în 1883 de Sfântul Colnic de la Cernica, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Este cea mai veche clădire din Câmpina.
Capela “Hernea”, construită în stil baroc în memoria pionierului petrolului câmpinean, Dumitru Hernea.
Castelul Iulia Hasdeu, creaţia lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, construit în memoria fiicei sale, Iulia Hasdeu (numit şi “Castelul Magului de la Câmpina”), care, alături de cavoul Iuliei Haşdeu din Cimitirul Bellu din Bucureşti, reprezintă una dintre construcţiile unicat realizate aproape exclusiv pe baza informaţiilor şi planurilor transmise de către Iulia (din “lumea de dincolo”) în cadrul şedinţelor de spiritism organizate de tatăl său. Aici a scris B. P. Haşdeu lucrarea de esoterism Sic Cogito (”aşa gândesc!”) şi tot aici a realizat primele experienţe de psihofotografie.
Muzeul Nicolae Grigorescu, amenajat în fosta locuinţă a pictorului Nicolae Grigorescu










