“Liberalii l-au aruncat în lupta pentru şefia CJ Prahova pe Teodor Meleşcanu, în contrapondere la actualul preşedinte Mircea Cosma (PSD). Nici pentru primăria municipiului Ploieşti cele două partide nu s-au înţeles, lucrurile urmând să fie stabilite la centru, existând candidaţi din partea PNL şi PSD pentru această poziţie.

“În urma sondajului Teodor Meleşcanu se află pe primul loc pentru CJ, urmat la două procente de Mircea Cosma. La primărie pe primul loc este actualul primar de la PDL, pe locul doi este Bădescu de la PSD şi Semcu de la PNL”, au declarat pentru gândul surse din USL Prahova.

sursa . ziarulprahova.ro

Iată 7 trucuri care te fac să pari extrem de sexy în ochii lui în timp ce îi faci sex oral:

• Evident, contează cum arăţi, iar o lenjerie sexy va face minuni. Cea mai sexy ţinută în care să-i faci sex oral este însă cea în care renunţi complet la haine, dar rămâi încălţată cu o pereche de pantofi cu toc.

• În timp ce îi faci sex oral nu îţi prinde părul, chiar dacă ar fi mai comod. În schimb dă-l pe tot pe o parte şi invită-l pe iubitul tău să te apuce cu o mână de păr, mai ales dacă ştii că îi place să te domine.

• Pentru un plus de erotism foloseşte un ruj roşu pentru buze sau o ojă roşie, căci iubitul îţi observă manichiura, atunci când îl atingi în timpul sexului oral. Nişte buze şi unghii roşii îi vor incita privirea.

• Alternează  tehnicile de sex oral, pentru că vei fi mult mai sexy atunci când încerci tot felul de trucuri şi nu execuţi o singură mişcare în mod mecanic. Iată cinci paşi pentru un sex oral inedit din Kamasutra!

• Arată-i că şi pe tine te incită să îi faci sex oral. O femeie care se excită în timpul sexului oral îi oferă, practic, iubitului ei un show erotic. Iată ce tehnici te ajută să atingi şi tu orgasmul în timp ce îi faci lui sex oral!

• Un alt truc care îţi va da acel aer sexy este să-i inciţi şi simţul auditiv, nu doar pe cel tactil sau vizual. În timpul partidei de sex oral geme uşor şi spune-i câteva lucruri indecente.

• Nu în ultimul rând, alege poziţii pentru sex oral care să-i ofere lui o imagine cât mai erotică. Te invităm să alegi din următoarele opt poziţii incendiare pentru sex oral!

Iată opt poziţii de sex oral cu care sigur îl vei impresiona de fiecare dată. Oferă-i noi şi noi motive să te aprecieze atunci când îl conduci pe culmile plăcerii!

1. Încearcă poziţia 69 doar pentru el. De multe ori această poziţie nu ne atrage pentru că trebuie să ne concentrăm în două direcţii opuse: să primim şi să oferim plăcere. Totuşi o încercăm din când în când pentru că, de ce să nu recunoaştem, priveliştea face toţi banii. Aşa că data viitoare când vă aşezaţi în această poziţie, spune-i să nu facă nimic. Astfel, va trăi senzaţiile la maxim.

2. Bărbaţii adoră să te vadă într-o poziţie „de inferioritate”, una în care nu ai mult spaţiu de mişcare. Aşa că îl poţi invita deasupra ta, atunci când stai pe spate, cu capul pe o pernă. El stă cu picioarele de o parte şi alta a corpului tău şi se apropie cu bazinul de gura ta. Pentru un plus de dominare, îţi poate strânge umerii cu picioarele, timp în care îţi ridică capul cu ambele mâini şi te ghidează pentru a-i oferi plăcere.

3. Dacă sunteţi adepţii poziţiilor sexuale încolăcite, încercaţi-o şi pe aceasta! Aşează-te pe o canapea în poziţie obişnuită. Iubitul tău va sta în faţa ta, cu spatele pe podea şi bazinul său lipit de al tău, ţinându-şi picioarele încolăcite în jurul taliei tale. Tu nu trebuie decât să te apleci şi să-i răsfeţi zona intimă.

4. Iată o poziţie în care el controlează profunzimea penetrării! Stai aşezată pe pat, cu capul la marginea lui şi cu mâinile pe lângă corp. El stă în picioare lângă pat, cu genunchii uşor îndoiţi, astfel încât să stai cu capul între picioarele lui. Iubitul tău se va apleca spre trupul tău până când găsiţi unghiul potrivit de penetrare. Mâinile şi le poate sprijini pe bustul tău.

5. O poziţie care permite o penetrare mai în forţă este cea în care amândoi staţi pe pat. El se aşează pe o parte şi ţine piciorul de dedesubt îndoit la 90 de grade. Tu nu trebuie decât să stai cu capul pe piciorul lui, timp în care el îţi ghidează capul cu mâna.

6. Iată o poziţie care seamănă cu joaca de-a doctorul şi pacientul. Iubitul tău este cel rănit şi stă lungit pe spate, pe marginea unei canapele.  Tu stai în genunchi, cu faţa la canapea şi îi oferi „îngrijirea” de care are nevoie. Aveţi grijă, canapeaua trebuie să fie suficient de joasă, pentru ca tu să ajungi la el.

7. Poziţiile de sex oral în picioare sunt mai greu de menţinut, dar merită tot efortul. Îngenunchează şi depărtează-ţi uşor picioarele, timp în care iubitul tău stă în picioare, în spatele tău. Tu nu trebuie decât să laşi capul pe spate şi să-i stimulezi capul penisului. Chiar dacă poziţia nu permite o penetrare amplă, el adoră poziţia pentru că te poate vedea dintr-un unghi foarte intim.

8. O altă poziţie în care te domină şi te vede în acţiune este cea în care tu stai în şezut cu capul sprijinit de marginea unei canapele, iar el stă pe canapea în patru labe şi îşi flexează picioarele astfel încât să-l poţi stimula oral.

Michael Phelps, campion mondial pentru a 23-a oară (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Dinamo va juca două etape cu porţile închise (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Premierul Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Rusia se va confrunta cu o catastrofă dacă preşedintele Dmitri Medvedev nu va candida la alegerile prezidenţiale din 2012 şi îi va lăsa cale liberă premierului Vladimir Putin, apreciază doi consilieri ai Kremlinului, într-un articol publicat miercuri de cotidianul Vedomosti.

Dacă actualul preşedinte refuză să îşi prelungească mandatul, în ţară va avea loc o catastrofă de proporţii”, afirmă Igor Iurgens şi Evgheni Gontmakher de la Institutul de dezvoltare contemporană, centru de analiză care oferă consiliere pentru Kremlin.

Ei consideră că, în cazul revenirii la Kremlin a lui Vladimir Putin, în Rusia se va instala o “«stabilizare» sinonimă cu stagnarea, degradarea şi catastrofa naţională”, care va determina “o scurgere de capital şi o emigraţie din Rusia” şi “o cădere a pieţelor financiare ruse”, dar şi o intensificare a extremismului naţionalist şi o radicalizare a regimului politic.

În articolul publicat de cotidianul Vedomosti, Iurgens şi Gontmakher îi cer lui Medvedev să-şi asume responsabilităţile, “să treacă Rubiconul” şi să candideze la alegerile prezidenţiale din martie 2012.

Cei doi consilieri consideră că o candidatură a preşedintelui rus ar fi singurul mijloc “de a scoate ţara din mlaştina în care s-a afundat”.

Cu toate acestea, ei recunosc că proiectul de modernizare a ţării susţinut de Medvedev nu poate realiza minuni. “Modernizarea este un proiect riscant, dar încă nu disperat”, afirmă Iurgens şi Gontmakher.

Majoritatea observatorilor consideră că Vladimir Putin a rămas principalul lider în Rusia, deşi a părăsit Kremlinul după două mandate prezidenţiale (2000 – 2008), desemnându-l pe Dmitri Medvedev drept succesor şi preluând funcţia de prim-ministru

Aproape jumătate dintre români au luat antibiotice în ultimele şase luni (Imagine: Shutterstock)

Principatul Andorrei este un ţinut muntos, aflat între Franţa şi Spania, ale cărui înălţimi înverzite sunt crestate de văi adânci, nelăsând prea multe şanse de dezvoltare, agriculturii. Acest fapt nu i-a speriat prea mult pe locuitori, care îşi importă majoritatea alimentelor, însă care şi-au dezvoltat alte activităţi compensatorii, de natură să crească atât nivelul PIB-ului, cât şi nivelul de trai al rezidenţilor: cultura tutunului, creşterea oilor sau turismul au fost deja împământenite că tradiţii în aceste locuri. În prezent, principală ramură economică este turismul, deoarece relieful şi clima blândă nu lasă loc sau timp de extra-sezon. De altfel, ritmul mai puţin alert al vieţii, i-a propulsat pe locuitorii Andorrei în fruntea Europei în ceea ce priveşte speranţa de viaţă, cu o medie de 83 de ani.

Primele referinţe despre Andorra apar în scrierile istoricului grec Polybius, între 200 şi 118 i.e.n., care povesteşte despre ciocnirea forţelor militare ale Andorrei cu cele ale Cartaginei, în momentul în care Hanibal încerca să treacă cu trupele sale Pirineii pentru a ajunge la Roma. Andorra, aşa cum este ea reprezentată de istorie, era un microstat rural, a cărui populaţie varia între 4.000 şi 6.000 de locuitori.

Una dintre figurile istorice marcante, care a jucat un rol crucial în istoria andorana este Carol cel Mare, cel care a oferit localnicilor o cartă care le garanta recunoaşterea autonomiei, ca răsplată pentru faptele lor de vitejie împotriva arabilor, a căror putere creştea în Europa. Ţara a căzut pentru multă vreme în uitare, nereuşind să iasă din umbra celor două puteri care o înconjurau. Abia în a două jumătate a secolului XX, pe măsură ce fosta societate rurală a devenit un mare centru comercial, numărul populaţiei locale a fost depăşit cu mult de cel al emigranţilor sau turiştilor, dezvoltându-se într-o societate multiculturală.

Andorra vine în întâmpinarea turiştilor pasionaţi de sporturile de iarnă cu o ofertă generoasă de pârtii, potrivite atât începătorilor, cât şi celor care stăpânesc mai bine arta schiurilor. În perioada iernii sezonul turistic este în plină desfăşurare, prin urmare pârtiile vor fi mai aglomerate, iar camerele de hotel mai scumpe.

Zăpada începe să cadă la jumătatea lunii decembrie şi durează până în aprilie, deşi folosirea înlocuitorului artificial prelungeşte sezonul de schi până spre sfârşitul primăverii. Temperaturile din timpul iernii nu scad foarte mult, variind între – 1 grad şi 6 grade Celsius. Este posibil să schiaţi şi să vă bronzaţi pe partie în acelaşi timp, deoarece apariţiile soarelui nu sunt zgârcite în timpul iernii.

În perioada verii temperaturile sunt blânde, iar traseele montane sunt deschise pasionaţilor de excursii. Tot acum, pe lângă vizitarea lăcaşelor de cult, în majoritate de secol XII, va veţi putea bucura şi de festivalurile locale de muzică şi dans, care au loc din iulie până în septembrie. Ofertele hotelurilor în perioadele însorite, când pârtiile de schi nu mai sunt practicabile sunt mult mai avantajoase pentru bugetul turistului, decât cele din timpul iernii, când oferta se adaptează la cerere.

Ceea ce face ca Andorra să fie o ţară deosebită, poate suna pentru majoritatea dintre noi ca fiind o ciudăţenie. Singurul mod în care puteţi ajunge în orice orăşel al ţării se poate face doar cu maşina sau cu autobuzul. Aici nu există cale ferată, deşi guvernul are un plan viitor de a construi un sistem de transport public, care se va numi “Metro Aeri”, un sistem de transport la înălţime ce ar traversa râul din oraş. Până atunci, aveţi la dispoziţie 269 de kilometri de drum naţional, dintre care numai 71 sunt nepavaţi.

În Andorra nu veţi putea găsi porturi sau aeroporturi, de aceea dacă plănuiaţi o călătorie cu avionul va trebui să vă orientaţi către Spania sau Franţa, iar de acolo să închiriaţi o maşină sau să folosiţi mijloacele de transport în comun, o reţea destul de bine pusă la punct care leagă Andorra de Spania sau Franţa. Cel mai apropiat aeroport din Spania este Barcelona, iar dacă preferaţi Franţa, ar trebui să vă îndreptaţi atenţia către aeroportul Toulouse-Blagnac. De aici, microbuzele către Andorra sunt zilnice sau puteţi opta pentru un taxi, deoarece din ambele direcţii veţi ajunge la destinaţie în aproximativ 3 ore.

Dacă aveţi mai mult timp la dispoziţie şi vreţi să mai admiraţi peisajele montane, puteţi lua trenul din Barcelona până la La Tour de Carol, aflat la graniţa franco-spaniolă. De acolo există autobuze care vă vor purta către Andorra.

Mai multe informaţii referitoare la transportul în Andorra găsiţi aici.

O pensiune care să includă cazare, câteva mese la restaurant şi excursii la schi vă vor scoate din buzunar între 50 şi 75 de euro pe zi. Dacă vă doriţi un sejur mai luxos, sunt puţine variante, prin urmare, dacă nu va veţi lăsa sedus de oferta duty-shop-urilor nu ar trebui să cheltuiţi mai mult de 150 euro pe zi.

Deşi ţara a adoptat moneda vecinelor ei, este posibil să mai găsiţi preţuri exprimate în pesetas, dar ca să nu fiţi puşi în dificultate, rata de schimb valutar este exprimată lângă preţ. Servicile sunt de obicei incluse în notele de plată, cu toate acestea portarii şi chelnerii îşi aşteaptă bacşişul de 10%.

Ţara nu este membră a Uniunii Europene, prin urmare magazinele duty-free nu au fost desfiinţate. În privinţa hainelor, preţurile nu sunt cu mult mai scăzute decât cele din alte ţări europene, însă regimul de taxe scăzute pe care îl practică Andorra a contribuit la faima preţurilor scăzute din duty-free-uri, în mod special în cea ce priveşte bunurile electronice, parfumuri, ţigări şi alcool. Chiar dacă o călătorie făcută special în acest scop nu se justifică, puteţi găsi aici preţuri cu până la 30% mai ieftine decât în Spania sau Franţa.

Cea mai bună alegere este să vă cazaţi în capitală, Andorra la Vella (Andorra cea bătrână), de unde va veţi putea deplasa cu uşurinţă în orice colţ al ţării, şi asta într-un timp foarte scurt. În mod normal, un sejur de câteva zile va fi suficient pentru vizitarea întregii ţări, asta dacă nu veţi fi prea ocupaţi cu schiatul, principala atracţie în perioada iernii. În apropierea satului La Massna se află două pârtii importante de schi, Arinsal şi Pal, amândouă fiind potrivite atât începătorilor, cât şi celor aflaţi la un nivel intermediar.

Nici lăcaşurile de cult nu ar trebui ocolite. Atât arhitectura exterioară, cât şi cea interioară reprezintă motive suficient de puternice să vă familiarizaţi cu specificul ţării.

Biserica din Sant Esteve este principalul lăcaş de cult al micuţei capitale, care datează din secolul XII şi se remarcă prin stucaturile din lemn şi frescele interioare. Lucrări de reabilitare şi mărire au fost efectuate în anul 1969.

În centrul capitalei se află Casa de la Vall, o clădire din piatră construită în jurul anului 1580, care a aparţinut iniţial unei familii nobile. În prezent, aici se află sediul guvernului, Tribunalul şi Consiliul general. Intrarea în Casa de la Vall este decorată cu armele principalităţii din 1761 şi cu însemnele episcopului de Urgell. Picturile pereţilor din prima sală de la etajul întâi datează din secolul XVI, în vreme ce Camera Consiliului conţine documente importante, unele dintre ele datând încă din timpul lui Carol cel Mare. Bucătăria casei s-a păstrat cu o mare parte din ustensilele folsite în secolul XVI, astfel încât o vizită în această cameră, de obicei ocolită, este echivalentul unei întoarceri în timp.

Dacă sunteţi în drum către Spania vă sfătuim să nu rataţi micuţa localitate Santa Coloma, unde veţi putea vizită biserica Santa Coloma, construită în stil romanesc, care adăposteşte o statuie din secolul XII a Fecioarei din Coloma, îndelung venerată atât de localnici, cât şi de pelerinii catolici. Puţin mai sus de sat se află un castel construit în secolul XII de către Roger Bernat, conte de Foix. Drumul continuă peste un pod medieval, Pont de la Margineda, către Sant Julia de Loria, aflată la 939 metri altitudine, de unde puteţi urca până la biserica Sant Cerni de Nagol, decorată cu fresce în stil romanesc. Clopotniţa bisericii Sant Julia de Loria este construită în stil romanesc, adăpostind şi un crucifix din secolul XVII.

Un pic mai la nord de localitatea Canillo, se ridica cel mai înalt turn de biserică din Andorra. Capela Sant Joan de Caselles, una dintre cele mai frumoase capele din zonă, este datată undeva între secolul XI şi XII. Arhitectura interioară este foarte bine punctată, frescele şi picturile păstrând încă un aer medieval.

Facts

- Permanenta oscilaţie a influenţei franco-spaniole se reflectă şi astăzi în mai toate domeniile, începând de la cultură, economie, până la politică. Conducerea Andorrei este împărţită de secole între preşedintele Franţei, în prezent, Nicholas Sarkozy şi episcopul de Urgell, (oraş al Spaniei), Joan Enric Vives i Sicília. Deoarece nici unul dintre ei nu locuieşte în Andorra, iar funcţia lor este una mai degrabă simbolică, cel care deţine puterea executivă este şeful guvernului actual, Antoni Martí.

- Drapelul Andorrei este asemănător întru-câtva cu cel al României, cu diferenţa că ordinea culorilor este inversată, fiind albastru, galben, roşu, iar în mijloc se află stema ţării andorane.

- Andoranii sunt minoritari în propria lor ţară, deoarece numai un procent de 36% din populaţie este de origine andorana, diferenţa fiind ocupată de spanioli, portughezi şi francezi. Limba oficială a statului este catalană, limbă vorbită şi în Spania, în zona Barcelonei şi a Valenciei, însă majoritatea localnicilor vorbesc şi franceză sau spaniolă.

- Sistemul de învăţământ din Andorra se conformează şi se adaptează suprafeţei mici ale statului şi faptului că este o cultură minoritară. Ceea ce este interesant este faptul că şcolile cu predare în catalană sunt susţinute de guvern, în vreme ce cele în franceză sau spaniolă se susţin singure. Cu toate acestea 35% dintre copiii andorani urmează cursurile în limba franceză, 35% în spaniolă şi abia 29% în catalană.

- După încheierea liceului, cei care vor să urmeze cursuri universitare, trebuie să se orienteze către Spania sau Franţa, deoarece din cauza numărului mic de studenţi ai Universităţii din Andorra, aceasta nu poate dezvolta o programă proprie, fiind mai degrabă un sediu pentru studii la distanţă legat de universităţi din Franţa şi Spania.

- Uitarea în care căzuse Andorra a căpătat proporţii aproape comice, în momentul în care din cauza unei erori de natură birocratică nu a fost menţionată în Tratatul de la Versailles, prin urmare, din punct de vedere oficial, Andorra se mai afla încă în război cu Germania în anul 1957, când eroarea a fost corectată.

sursa . descopera.ro

Fenomenul încălzirii globale, intens studiat în ultimii ani, continuă să fie privit de o bună parte a publicului cu scepticism, în ciuda faptului că o majoritate covârşitoare a oamenilor de ştiinţă consideră că fenomenul există, iar consecinţele sale vor fi devastatoare.

Rapoartele întocmite de Comitetul Interguvernamental privind Schimbarea Climei (IPCC), cea mai importantă organizaţie dedicată studierii schimbărilor climatice produse de om şi informării publicului, prezintă o imagine sumbră asupra viitorului.

Temperatura apei din oceane creşte odată cu cea a aerului la nivel global. Pe măsură ce apa oceanelor se încălzeşte, nivelul apei creşte. Conform IPCC, nivelul apei la nivel mondial a crescut cu 3,1 milimetri în fiecare an între 1993 şi 2003, ritmul de creştere fiind mult mai rapid decât cel înregistrat între 1961 şi 2003, de 1,8 mm pe an.

Factorul responsabil pentru 50% din creşterea nivelului oceanelor este încălzirea apei, care determină creşterea sa în volum. Topirea gheţarilor şi a calotelor glaciare este răspunzătoare în proporţie de 25%.

În total, în ultima sută de ani, nivelul oceanului planetar s-a ridicat cu 20 de centimetri, iar până în anul 2100 se estimează că acesta ar putea creşte cu 1-2 metri peste nivelul actual, sau chiar mai mult în cazul în care topirea calotei glaciare din Groenlanda continuă să se accelereze.

Acest lucru va avea un efect devastator atât asupra oraşelor aflate în apropiere de coaste, precum Miami, New York, New Orleans, Mumbai, Osaka sau Amsterdam, cât şi asupra zonelor joase, precum delta Nigerului, a Gangelui sau a Mekongului. Pe lângă acestea, însă, există ţări ce riscă să dispară cu totul. State precum Kiribati, Tuvalu, Insulele Marshall sau Insulele Maldive vor fi, pur şi simplu, şterse de pe hartă.

Cum dispare o naţiune

Statele aflate în cel mai mare pericol sunt Insulele Marshall, Kiribati şi Tuvalu în Oceanul Pacific şi Insulele Maldive şi Seychelles, aflate în Oceanul Indian.

Locuitorii şi conducătorii acestor state recunosc că existenţa lor pe teritoriul actual urmează să se încheie în următorul secol, ca urmare a creşterii nivelului oceanului planetar. Toate aceste ţări se află cu puţin peste nivelul mării. Dintre cele 1.200 de insule ale Maldivelor, dintre care 200 sunt locuite, 80% se află la mai puţin de un metru peste nivelul mării.

Cu mulţi ani înainte ca o insulă să se scufunde, aceasta va deveni nelocuibilă pe măsură ce valurile pătrund din ce în ce mai sus, distrugând recoltele pe care se bazează locuitorii, iar resursele de apă potabilă sunt atinse de apa oceanului.

Aceste efecte se fac deja simţite în Kiribati. O ţară cu 100.000 de locuitori, aceasta se întinde pe 32 de atoli şi o insulă, răspândite pe o suprafaţă a Oceanului Pacific de două ori mai mare decât cea a statului american Alaska.

Cel mai înalt punct al principalei insule a ţării, South Tarawa, este la 3 metri deasupra nivelului mării. Cei peste 40.000 de locuitori ai acesteia au început deja să observe schimbări care prefaţează un viitor sumbru: sezonul umed durează din ce în ce mai puţin, apa de băut devine din ce în ce mai sărată, iar nivelul oceanului creşte în mod vizibil. Mareele pătrund tot mai mult pe ţărm, distrugând recoltele, iar pe alte insule ale ţării numeroase sate de pe coastă au fost acoperite deja de apă.

Recunoscând că situaţia este ireversibilă, preşedintele republicii Kiribati, Anote Tong, a dezvoltat o strategie de emigrare. Mai exact, “emigrare cu demnitate”, explică el. “Adică nu le spunem oamenilor să-şi facă bagajele, îi transportăm în Australia şi le zicem «Gata, aţi ajuns»”, afirmă acesta, adăugând că strategia implică mai mulţi stimuli care să-i încurajeze pe oameni să se mute gradual, pentru a avea timp să se adapteze la noua ţară şi să construiască o comunitate Kiribati.

“Nu este plăcut să plănuieşti moartea ţării tale. Nimeni nu-şi doreşte să facă asta. Cine vrea să-şi piardă identitatea naţională? Nimeni. Dar îmi poate oferi altcineva o alternativă, ţinând cont de creşterea nivelului oceanului? Nu“, conchide preşedintele ţării.

Te mai poţi numi «ţară» dacă nu ai teritoriu?

Pe lângă problema relocării tuturor cetăţenilor, dispariţia insulelor ce formează astăzi ţările puse în pericol de încălzirea globală ridică o nouă întrebare: poţi exista ca stat dacă nu ai teritoriu?

Conform definiţiilor actuale, un stat trebuie să aibă o populaţie permanentă, un teritoriu clar delimitat şi capacitatea de a avea relaţii cu alte state. Recent, experţii în drept au început să dezbată ceea ce se va întâmpla cu aceste ţări şi drepturile care decurg din deţinerea unui teritoriu odată ce acesta dispare.

Unii experţi susţin că oficialii acestor ţări ar putea construi insule artificiale în dreptul vechiului teritoriu, locuite de un număr de persoane, pentru a-şi păstra drepturile asupra apelor teritoriale, însă această variantă nu pare plauzibilă. Alţii susţin că statele în pericol de dispariţie ar putea opta pentru unirea cu alte ţări, care să primească populaţia afectată, în schimbul acestui lucru primind drepturile teritoriale ale statului dispărut. Criticii spun că această variantă ar conduce la pierderea valorilor culturale ale acestor ţări, pe lângă abandonarea controlului asupra depozitelor minerale ce se găsesc în apele lor teritoriale.

O altă variantă pe care au propus-o mai mulţi specialişti în drept internaţional este recunoaşterea acestor ţări drept state de-teritorializate. Acestea ar fi reprezentate de o entitate guvernamentală care ar sprijini cetăţenii ţării în contactele cu statul sau statele gazdă, cât şi cu celelalte ţări. De asemenea, acest “guvern în exil” ar păstra controlul asupra resurselor din fostul teritoriu în folosul cetăţenilor, permiţând astfel populaţiei aflate în exil să nu mai depindă financiar exclusiv de bunăvoinţa statelor gazdă.

Chiar dacă recunoaşterea noului concept de stat de-teritorializat ar implica schimbări în dreptul internaţional, în care teritoriul şi populaţia permanentă sunt elemente cheie ale statului, susţinătorii acestuia spun că există mai multe cazuri precedente. Sfântul Scaun, ce reprezintă Biserica Catolică în relaţiile cu statele, a continuat să fie recunoscut drept suveran deşi timp de câteva decenii după unificarea Italiei acesta nu a mai avut teritoriu. Abia în 1929, când premierul italian Mussolini a semnat tratatul de la Lateran cu reprezentanţii Bisericii Catolice, Vaticanul a fost stabilit drept stat independent şi teritoriu oficial al Sfântului Scaun.

De asemenea, Ordinul Sfântului Ioan (cunoscut şi sub numele Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta) este recunoscut ca actor suveran pe scena internaţională (inclusiv de către România), deşi nu mai are teritoriu din 1798.

Dacă mai multe ţări s-au arătat deschise schimbării legislaţiei internaţionale pentru a reflecta realitatea provocată de schimbările climatice, problema principală rămâne cea a migraţiei. Sute de mii de oameni aflate acum pe insulele ce urmează să devină nelocuibile vor trebui să-şi găsească o casă nouă, lucru ce va implica o schimbare radicală în viaţa acestora. Deşi nu există încă tratate la nivel înalt privind exodul în masă, mutările deja au început. Astfel, mii de cetăţeni din Insulele Marshall s-au mutat în SUA, fiind acceptaţi în statul Arkansas, iar Australia şi Noua Zeelandă primesc în mod regulat imigranţi din insulele aflate în Oceanul Pacific.

Lecţia unei tragedii

Marcus Stephen, preşedintele Republicii Nauru (cea mai mică ţară insulară din lume), a scris recent un editorial în celebrul ziar american New York Times pe tema problemelor pe care le întâmpină naţiunea sa şi celelalte state aflate într-o situaţie similară.

“Vă iert dacă nu aţi auzit de ţara mea. Întinzându-se pe doar 21 de kilometri pătraţi, o treime din suprafaţa Manhattanului, şi situată în sudul Oceanului Pacific, Nauru apare ca un ac de bold pe majoritatea hărţilor – asta dacă nu lipseşte cu totul, acoperită de un covor albastru”, îşi începe acesta pledoaria. “Cu toate acestea, suntem o naţiune suverană, cu o limbă şi obiceiuri proprii şi cu o istorie ce se întinde pe 3.000 de ani. Merită să căutaţi numele «Nauru» pe internet, vă asigur, pentru că nu veţi descoperi doar o ţară fascinantă, asupra căreia puţini îşi apleacă atenţia, ci şi o poveste plină de pilde asupra vieţii într-un loc cu limitări ecologice stricte”, adaugă el.

Acesta povesteşte cum exploatarea neîncetată a resurselor de fosfaţi a dus la eradicarea pădurii tropicale ce acoperea cândva insula, provocând distrugeri fără precedent şi lăsând doar coasta insulei locuibilă.

“Nu vă cer simpatia“, a continuat el, “ci vreau doar să vă avertizez asupra a ceea ce se poate petrece atunci când o ţară rămâne fără opţiuni. Lumea întreagă se menţine pe acelaşi drum, arzând continuu cărbune şi petrol, schimbând clima planetei, topind calotele glaciare, făcând oceanele mai acide şi aducând mai aproape ziua în care nimeni nu va mai putea să se aştepte la apă curată, sol fertil sau hrană abundentă”.

“Schimbările climatice ameninţă existenţa a nenumărate ţări din Pacific, unde se aşteaptă ca nivelul oceanului să se ridice cu cel puţin un metru până la finalul secolului. Coasta ţării mele este supusă deja unui proces continuu de eroziune, iar comunităţi din Papua Noua Guinee şi din Insulele Solomon au fost forţate să-şi abandoneze casele pentru a scăpa de mareele-record“, a adăugat el. “Întâmplări similare au loc pe fiecare continent, unde se întâmplă din ce în ce mai des secete, inundanţii, valuri de căldură, evenimente ce vor deveni şi mai frecvente şi mai intense pe măsură ce clima se schimbă”, explică Stephen.

“Aşadar, vă iert dacă nu aţi auzit de Nauru – însă nu vă veţi ierta voi înşivă dacă veţi ignora povestea noastră“, a conchis acesta.

Rămâne de văzut dacă avertismentul celor afectaţi deja de schimbările climatice va duce la risipirea scepticismului celor ce se îndoiesc de existenţa fenomenului încălzirii globale provocate de om şi la o schimbare a practicilor ce accelerează acest proces. Dacă nu, întâmplările ce afectează aceste mici naţiuni oferă o imagine terifiantă a deceniilor ce urmează.

sursa . descopera.ro

Un client român a trecut pragul bordelului The Bunny Ranch nu cu mult timp în urmă. S-a lăudat prietenilor cu “isprava” lui şi nu a omis să le arate poze cu două compatrioate de-ale noastre care “muncesc” de zor în faimosul stabiliment.

Nu le-a lovit criza financiară

Libertatea a reuşit să intre în legătură cu Clara şi cu Alexa, foste asistente medicale din Tulcea, care au acceptat să vorbească despre visul lor american.

“Ce puteam să fac acasă? Lucram la un dispensar amărât, unde mă ciupeau moşnegii de fund. Am luat viza printrun noroc şi aşa am ajuns în Las Vegas. Când am auzit-o pe una cât câştiga făcând sex, m-am băgat în seamă, am aflat că orice femeie fără inhibiţii poate să vină la Bunny Ranch şi am adus- o şi pe Alexa cu mine. Criza nu ne-a lovit. Facem şi 8.000 de dolari pe lună”, ne-a povestit Clara.

“De ce să mai vin acasă? Să mă judece fraierii care trăiesc de pe o zi pe alta? Aici ce facem noi e legal. Nu ne arată nimeni cu degetul şi iubitul pe care îl am priveşte ce fac eu ca pe o meserie”, a încheiat iritată Clara. Alexa, în schimb, nu are iubit, pentru că se concentrează asupra unei cariere în industria porno, semnând deja un precontract cu o casă de producţie XXX.