Şocant! A murit din două „încercări”
Final Destination. Sau, mai pe româneşte, „Destinaţie finală”. În 2000, acest film lăsa o lume întreagă cu gura căscată. Povestea e simplă: moartea nu te iartă şi, dacă trebuie să mori, cu siguranţă o vei face, indiferent din câte incercări. Ei bine, din păcate, pentru un bărbat din Câmpina, „Destinaţie finală” avea să fie mai mult decât un simplu film…
Vineri noapte, în jurul orei 22:00, maşina la volanul căreia se afla s-a lovit violent de un alt autoturism, care nu i-a dat prioritate, după care a acroşat un al treilea vehicul. Din fericire pentru el, şoferul avea să scape cu viaţa. Ba chiar fără absolut nicio rană! Dar moartea avea cu totul alte planuri pentru el.
Bărbatul a fost dus la cel mai apropiat spital, pentru a se i se lua alcoolemia. După analize, maşina poliţiei cu care era transportat pe drumul de întoarcere avea să fie implicată, la rândul ei, într-un al doilea accident. Şi asta la nici 60 de minute de la primul! Pornind pe contrasens, cu girofarul şi sirenele oprite, autoturismul a fost lovit şi, aflat pe bancheta din spate, bărbatul a murit pe loc. La rândul lor, cei doi oameni ai legii au fost şi răniţi la cap şi la mâini. Oarecum ciudat, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova a negat că maşina poliţiei ar fi circulat pe contrasens.
















